13 ian 2022 - Stiri

Protest la guvern declansat de salariile nemajorate. Se forteaza greva in invatamant

Cele trei federaţii sindicale din educaţie organizează joi acţiuni de protest în faţa sediului Guvernului şi în faţa sediilor PSD şi PNL, pentru a transmite nemulţumirea angajaţilor din învăţământ faţă de faptul că Executivul nu a majorat salariile acestora conform legii 153/2017.

Actiunile sunt organizate de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Sindicatelor din Educatie (FSE) "Spiru Haret" si de Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater", care reprezinta peste 300.000 de salariati din invatamant.

"Reamintim reprezentantilor Guvernului Romaniei si partidelor politice ca personalul didactic trebuia sa beneficieze de salariile prevazute de Legea-cadru nr. 153/2017 incepand cu luna septembrie 2020. Majorarea salariala de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care inseamna o crestere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru personalul didactic de predare, a provocat o stare de nemultumire generala in randul salariatilor din invatamant", se mentioneaza in comunicatul celor trei organizatii sindicale.

De asemenea, sindicatele subliniaza ca peste 30.000 de salariati din categoria personalului nedidactic din invatamant beneficiaza de salariul minim brut pe tara garantat in plata, desi, de la data declararii pandemiei COVID-19, acesti salariati au desfasurat si alte tipuri de activitati ce nu au legatura cu cele specifice postului detinut.

Potrivit comunicatului, cele trei federatii sindicale au in desfasurare un referendum privind declansarea grevei in sistemul educational.

Sursa : www.mediafax.ro