08 apr 2021 - Stiri

Propunerea Guvernului privind testarea COVID-19 este nefondata

Ordonanta de Urgenta adoptata de Guvern si proiectul de Ordin al Ministerului Sanatatii este incomplet, spun farmacistii din Romania.

Propunerea legislativa privind testarea COVID-19 in farmacii este vazuta cu o adresabilitate redusa si cu o serie de costuri suportate de pacienti, si nu de stat, spune Cristina Pavel, presedinta Asociatiei Farmaciilor Independente Ethica.

,,Farmacistii inteleg, in principiu, intentia din spatele Ministerului Sanatatii a implementarii acestui ordin. Cu toate acestea, consideram ca este un pic tardiv, ca si moment, implementarea acestei testari in farmacii", a afirmat, la ,Cristina Pavel, presedintele Asociatiei Farmaciilor Independente ,,Ethica".

Asociatia Farmaciilor Independente a oferit si argumente in acest sens. Practic, in prima instanta, acest ordin privind testarea s-a facut fara o consultare ampla si reala a tuturor profesionistilor implicati, de asemenea, cand vorbim de investitii in farmaciile care vor realiza aceste testari, vorbim de un sprijin din partea statului de care guvernantii nu au spus nimic, iar cel mai important factor tine de costul testarii care ar trebui acoperit prin intermediul sistemului de asigurari de sanatate, asa cum se intampla in majoritatea tarilor, care au implementat acest serviciu in farmacii, nu de pacientii in sine.

Cat despre faptul ca ar fi tardiv, sa ne imaginam ca startul testarii va fi dat, in cel mai bun caz, peste o luna de zile. In aceasta perioada o parte mare din populatie se va vaccina deja, prin urmare numarul testarii in farmacie va fi tot mai scazut.

Cand si daca vor fi puse la dispozitie testele gratuite, cum se vor distribui, cine va putea beneficia de ele si care va fi de fapt costul acestui serviciu pe care va trebui sa-l achite, sunt intrebari fara raspuns.

Sunt lacune mari si inca nu exista raspunsuri la aceste intrebari. Guvernul spune farmaciilor sa isi stabileasca singure costul acestui serviciu, desi ar fi oportun sa fie stabilit un pret unic recomandat la nivel national.

Un alt lucru neluat in calcul de conducerea statului este faptul ca farmaciile au fost adaptate doar serviciilor farmaceutice si infrastructura lor, in marea majoritate, nu permite implementarea facila a unor masuri de protectie epidemiologica, absolut necesare unor asemenea proceduri. Asociatia cere solutii reale si cel mai probabil vom primi clarificari daca va exista acest dialog cerut de ei.

Sursa : www.mediafax.ro