18 mar 2020 - Stiri

Proiect de lege: Indemnizaţia şi pensia Avocatului Poporului să fie la fel ca ale judecătorilor de la ÎCCJ

Autor: Eduard Popescu

Un proiect de modificare a legii de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului a fost înregistrat, recent, în Parlament şi propune, printre altele, ca Avocatul Poporului să aibă o indemnizaţie lunară echivalentă cu a judecătorilor cu grad maxim de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), precum şi pensie calculată potrivit prevederilor aplicabile judecătorilor.

Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului a fost înregistrată, săptămâna trecută, la Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, şi prevede, printre altele, ca Avocatul Poporului să aibă o indemnizaţie lunară echivalentă cu a judecătorilor cu grad maxim de la instanţa supremă. 

"Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia au dreptul la o indemnizaţie lunară echivalentă judecătorilor cu grad maxim de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv de la Curtea de Apel", scrie în proiectul de lege iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD şi UDMR. 

În plus, documentul face referire şi la pensia pe care o vor primi Avocatul Poporului şi adjuncţii Avocatului Poporului care au îndeplinit cel puţin un mandat complet.

"La împlinirea vârstei standard de pensionare, Avocatul Poporului şi adjuncţii Avocatului Poporului, care au îndeplinit cel puţin un mandat complet, beneficiază de pensie calculată potrivit prevederilor legale aplicabile judecătorilor. Foştii Avocaţi ai Poporului şi foştii adjuncţi ai Avocatului Poporului, care au îndeplinit cel puţin un mandat complet, au dreptul la pensie şi recalcularea acesteia în aceleaşi condiţii", prevede propunerea legislativă aflată în procesul de legiferare. 

"Ca element de noutate faţă de actuala lege, în principal se pot reţine următoarele: prevederea expresă a interesului superior al copilului în activitatea de promovare şi protecţie a drepturilor copilului, consacrarea expresă a principiilor independenţei, imparţialităţii, confidenţialităţii şi profesionalismului, a activităţii desfăşurate în cadrul instituţiei, (...) accesul neîngrădit al reprezentanţilor instituţiei, pe de o parte, la informaţiile necesare îndeplinirii scopului de activitate, pe de altă parte, în locurile unde există o posibilă suspiciune privind o posibilă încălcare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, redenumirea parţială a domeniilor de activitate", au arătat iniţiatorii, adăugând că proiectul mai cuprinde şi stabilirea clară a statutului şi drepturilor Avocatului Poporului şi adjuncţilor săi, reducerea numărului de posturi de la cabinetul Avocatului Poporului, înfiinţarea funcţiei de secretar general, după aproximativ 10 ani de absenţă din structura instituţiei şi clarificarea statutului personalului instituţiei Avocatul Poporului", scrie în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege în Parlament. 

Potrivit proiectului, Avocatul Poporului este numit pe o durată de cinci ani, de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, iar mandatul poate fi reînnoit o singură dată. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt cele pentru judecători la Curtea Constituţională. În prezent, Avocat al Poporului este Renate Weber (foto), fost europarlamentar, cea care l-a înlocuit, în iunie 2019, pe demisionarul Victor Ciorbea. 

Propunerea legislativă va fi mai întâi dezbătută şi votată în Camera Deputaţilor, pentru ca apoi să ajungă la Senat, în calitate de For decizional. Pentru a se aplica, documentul trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.