10 oct 2019 - Stiri

Previziunile lui Basescu privind motiunea de cenzura: Previzibil e o cadere a Guvernului. Orban nu va fi premier

Traian Băsescu a afirmat că moţiunea de cenzură de joi va duce la căderea Guvernului, însă ulterior va apărea un blocaj politic deoarece Victor Ponta va dori să coaguleze o majoritate PSD-Pro România-ALDE. Acesta a precizat că Viorica Dăncilă ar putea rămâne premier interimar până la prezidenţiale.

,,Motiunea ! Motiunea de cenzura de joi va fi momentul de inceput a unei perioade de instabilitate politica. Alaturi de PNL si PMP, USR dar si partidele conduse de Ponta, Tariceanu si Kelemen Hunor impreuna cu ciracii lor mari amatori de plocoane guvernamentale vor vota, cu morga impostorului pe umerii caruia apasa responsabbilitatea pentru tara, motiunea de cenzura insistent ceruta de Presedintele Iohannis", a scris Traian Basescu, pe Facebook.

,,Ce va fi joi la votul pentru motiune ? Previzibila este o cadere a guvernului . Va fi ziua lui Sica Mandolina si a lui Iohannis . Se vor felicita reciproc, crezand ca sunt castigatorii meciului politic . In realitate marele castigator va fi Ponta care nu a avut ca obiectiv instalarea unui guvern liberal ci doar daramarea guvernului Dancila pentru a deschide larg portile nogocierii pentru punerea sub control a PSD - ului", a completat Basescu.

Acesta a adaugat ca presedintele Klaus Iohannis va chema ulterior partidele la consultari, insa in va vrea premier pe Ludovic Orban, iar Victor Ponta va dori o majoritate bazata pe PSD - Pro Romania si ALDE, careia i se va alatura si UDMR, ,,contracost".

,,Presedintele Iohannis va chema la consultari partidele, dar obligatia lui este ca la ora aceasta sa stie numele viitorului premier . Iar daca cineva crede ca Presedintele Iohanis il are in minte pe Ludovic Orban, se insala . Orban trebuie sa stea la rind pentru ca inaintea lui ar fi Predoiu... Cu ocazia consultarilor va trebui sa-i gaseasca premierului desemnat si o majoritate parlamentara ceea ce pare dificil . Ponta isi va face jocul cu PSD -ul urmand sa incerce coagularea unei majoritati bazata pe PSD, PRO-RO, ALDE si careia se va alatura contracost si UDMR", a explicat fostul sef de stat.

Acesta vorbeste si despre cateva scenarii, insa concluziile motiunii sunt caderea Guvernului, faptul ca Ludovic Orban nu va fi desemnat premier, iar Viorica Dancila va ramane sef al Executivului pana la alegerile prezidentiale din luna noiembrie.

,,Scenarii sunt multe. De aceea ma voi limita la a spune doar concluzia :

- Guvernul cade;

- Ponta iese intarit din aceasta motiune si cu aliura de lider al stangii;

- Ludovic Orban nu va fi desemnat premier;

- Primul guvern nu trece de votul Parlamentului;

- Al doilea guvern nu va fi niciodati supus votului pentru ca Parlamentul nu-l va programa;

- Nu se vor indeplini conditiile Constitutionale pentru declansarea alegerilor anticipate;

- Doamna Dancila ramane premier interimar pana dupa alegerile prezidentiale", mai afirma Basescu.

Acesta mai spune ca, in cazul in care ,,PNL vrea sa se decredibilizeze acum, va face o alianta de guvernare cu Ponta, Tariceanu si Hunor. Cine pierde si cine castiga politic din acest exercitiu democratic?".

Motiunea de cenzura urmeaza sa fie dezbatuta si votata, joi, in plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului, care va incepe de la ora 10.00.

Sursa : www.mediafax.ro