19 mar 2020 - Stiri

Premieră absolută la CEDO. Preşedintele ICCJ Corina Corbu versus România-ICCJ. Corbu reclamă încălcarea termenelor de redactare a hotărârilor

Autor: S. A.

La Curtea Europeană a Drepturilor Omului se va judeca plângerea făcută de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Corina Corbu (foto) împotriva României. Cauza pendinte Corina-Alina Corbu priveşte durata motivării hotărârilor de achitare şi posibila lipsă a epuizării remediilor eficiente la nivel intern, “făptuitorul” fiind chiar Înalta Curte. Cererea, conform site-ului www.juridice.ro, priveşte durata procesului penal împotriva reclamantei, la un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a început cu punerea sub acuzare pentru complicitate la favorizarea făptuitorului, în data de 7 februarie 2012, şi a rezultat cu achitarea reclamantei printr-o hotărâre pronunţată la 3 mai 2018 de către instanţa supremă. Corina Corbu a invocat încălcarea art.6 indice 1 din Convenţie, întârzierea redactării hotărârii de achitare până la data de 29 ianuarie 2019 fiind culpa autorităţilor interne. Adică a ICCJ, instituţie pe care, azi, judecătorul Corina Alina Corbu o conduce în calitate de preşedinte.

Iată textul tradus pe site-ul www.juridice.ro:

Secţia a patra, CEDO

Cererea nr. 52168/18
Corina-Alina CORBU împotriva României
introdusă la 1 noiembrie 2018 şi comunicată la 25 februarie 2020

1. Obiectul cererii (precum este rezumat de CEDO şi tradus de mine repede cu ajutorul lui Google Translate)

Reclamanta a invocat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie. Ea susţine că întârzierile erau imputabile numai autorităţilor interne şi denunţă, printre altele, termenul pentru redactarea hotărârii de achitare: în primă instanţă, pronunţată pe 26 noiembrie 2016, iar textul complet de 76 de pagini a fost gata în iunie 2017, şi în apel, pronunţată pe 3 mai 2018, iar  textul complet de 103 pagini a fost pus la dispoziţia părţilor la 29 ianuarie 2019.

2. Întrebări comunicate părţilor

1. A existat o încălcare a termenului rezonabil al procesului, cu încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie, luând în considerare durata totală a procedurii penale împotriva reclamantei, care a început în februarie 2012 şi s-a încheiat cu achitarea sa de către Înalta Curte de Casaţie la 3 mai 2018, al cărei text a fost pus la dispoziţia părţilor la 29 ianuarie 2019?

În special, termenele de câte 8 luni, de fiecare dată, necesare Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru redactarea hotărârii pronunţate pe 26 noiembrie 2016 şi, apoi, pentru redactarea hotărârii pronunţate pe 3 mai 2018, au fost compatibile cu dreptul reclamantei de a obţine o decizie într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie (a se vedea, de exemplu, B. împotriva Austriei, 28 martie 1990, §§52 şi 54, seria A nr. 175, Werz împotriva Elveţiei, nr. 22015/05, 17 decembrie 2009 şi Shyktya v. Ucraina (dec.), Nr. 67092/01, 11 octombrie 2005)?

2. Reclamanta a avut la dispoziţie un remediu intern eficient prin care ea ar fi putut denunţa durata procedurii împotriva ei, inclusiv întârzierea redactării hotărârii din 26 noiembrie 2016 şi a hotărârii din 3 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie?

În acest sens, o acţiune în justiţie întemeiată pe răspundere civilă delictuală, guvernată de Codul civil român şi analizată de Curte în hotărârea Brudan v România (nr. 75717/14, §68, 10 aprilie 2018 – Notă MMB: în comunicare apare paragraful 68 din Brudan, dar de fapt este vorba de paragragul 86) ar fi putut fi, în acest caz, un remediu eficient în sensul articolului 35 din Convenţie pentru a denunţa durata necesară pentru elaborarea hotarari judecatoresti?

3. În caz afirmativ, reclamanta a epuizat căile de atac interne în cazul de faţă, astfel cum prevede articolul 35 din Convenţie (a se vedea Ersümer c. Turcia (dec.), Nr. 7327/08 , 10 aprilie 2018)?

4. Dacă răspunsul este negativ la întrebarea a 2-a, absenţa unui remediu eficient pentru a face plângere cu privire la durata de timp necesară pentru redactarea hotărârilor judecătoreşti în cazul reclamantei, rezultă dintr-o situaţie structurală şi, dacă da, este vorba de un eşec la nivel legislativ, de practică administrativă, de practică judiciară sau o combinaţie între unele sau toate aceste cadre?

3. Jurisprudenţa CEDO pertinentă invocată de chiar CEDO (deciziile nu le-am mai redat deoarece CEDO nu trimite, în mod specific, la vreun paragraf anume din ele – oricum, decizile CEDO sunt mereu de inadmisibilitate)

3.1. B. împotriva Austriei, 28 martie 1990, §§52 şi 54, seria A nr. 175

52. Quant au comportement des autorités judiciaires autrichiennes,la Cour n’aperçoit aucune anomalie au stade de l’instruction
préparatoire, ni pendant la procédure devant le tribunal régional de Salzbourg, du moins jusqu’au 16 novembre 1982, ni pour l’instance devant la Cour Suprême. Reste à examiner le laps de temps que demanda la rédaction du jugement, long de 126 pages (paragraphe 15 ci-dessus).

Même si elle pouvait exiger un effort considérable, le magistrat ne la termina que le 28 août 1985, soit trente-trois mois après le prononcé; il contrevint ainsi, selon le requérant, à l’article 270 du code de procédure pénale (paragraphes 12 et 29 ci-dessus).

53. Le Gouvernement lui-même trouve regrettable une telle situation. Il souligne toutefois la surcharge de travail qui pesait à l’époque sur le juge M. Il rappelle en outre les mesures adoptées par l’autorité hiérarchique: allégement des tâches de ce magistrat dès le début de 1983, puis ouverture de poursuites disciplinaires contre lui (paragraphes 13-14 ci-dessus). Il plaide qu’il ne pouvait prendre des dispositions plus strictes, en raison des principes d’indépendance des juges (article 87 de la Constitution) et de répartition fixe des affaires au sein des tribunaux.

54. A l’instar de la Commission, la Cour ne peut accueillir cette thèse. On attendit jusqu’à juin 1985 pour cesser de confier au juge M. de nouveaux dossiers, de manière à lui permettre de liquider l’arriéré (paragraphes 13-14 ci-dessus). Malgré l’admonestation qu’on lui adressa le 4 mars 1984, il ne produisit le texte du jugement que dix-sept mois plus tard. Quant à la sanction disciplinaire ultérieure, plus grave, elle ne lui fut infligée qu’en 1986, donc après le terme de la procédure litigieuse (paragraphes 13-14 ci-dessus).

3.2. Brudan v România (nr. 75717/14, §86, 10 aprilie 2018)

86. Compte tenu de ce qui précède, la Cour conclut que l’action en responsabilité civile délictuelle, sur le fondement de l’article 1349 du nouveau code civil (articles 998-999 de l’ancien code civil), telle qu’interprétée constamment par les juridictions internes (voir paragraphes 30-51 ci-dessus), représente une voie de recours efficace pour dénoncer la durée excessive des procédures se déroulant devant les juridictions pénales ou civiles.