19 oct 2018 - Stiri

PNL o cheama pe Viorica Dancila in Parlament. Orban: Riscam sa spunem "Adio Schengen si fondurilor europene"

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, după ce Comisia de la Veneţia a a adoptat raportul privitor la Legile justiţiei, că dacă majoritatea guvernamentală nu va respecta recomandările oficialilor europeni, România riscă să spună adio Spaţiului Schengen şi fondurilor europene.

,,In cazul in care majoritatea guvernamentala nu se va angaja sa respecte punctele de vedere ale comisiei, raportul pe MCV va fi devastator pentru Romania. Comisia europeana si celelalte institutii europene, nu vor mai tolera nicio abatere de la standardele in materie de independenta a justitiei si mai ales nu vor tolera ceea ce vrea PSD-ALDE, anume sa se puna punct luptei anticoruptie in Romania. In cazul in care majoritatea guvernamentala nu va relua procesul de legiferare si nu va tine cont de punctele de vedere ale Comisiei de la Venetia, le spun romanilor inca de pe acum, ca riscam sa punem adio Schengen, putem sa spunem adio fondurilor europene", a afirmat presedintele PNL, Ludovic Orban, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta, vineri, la sediul din Modogran.

Liderul liberal a mai spus ca raportul Comisiei de la Venetia este extrem de critic cu privire la modificarile aduse legilor justitiei.

,,Comisia de la Venetia a adoptat cele doua rapoarte privind Legile justitiei si de asemenea, raportul privind Codul penal si codul de procedura penala. Suntem astazi in aceasta situatie pentru ca PNL si presedintele Romaniei au reusit sesizarea Comisiei de la Venetia, astfel incat sa putem avea un punct de vedere profesionist si independent al celor mai importanti specialisti in drept care exista la nivel european. Ambele rapoarte sunt extrem de critice cu privire la modificarile facute la legile justitiei", a completat Orban.

Presedintele PNL a adaugat ca Romania ,,nu mai poate sta la cheremul" liderilor PSD si ALDE, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu.

,,Vremea dublului limbaj, intr-un fel la nivel european si in altfel pe plan intern s-a terminat. Romania nu mai poate sa stea la cheremul si interesului personal al lui Liviu Dragnea si a lui Calin Popescu Tariceanu. Este necesara o vointa politica reala de a pune legislatia din Romania in domeniul justitiei pe bazele standardelor europene, cu obiectivul de a putea face dreptate fiecarui cetatean", a conchis Orban.

Orban: PNL o va convoca pe Viorica Dancila in Parlament

PNL o va convoca pe prim-ministrul Viorica Dancila in Parlament pentru a se angaja ca respecta recomandarile Comisiei de la Venetia, a anuntat vineri presedintele liberal, Ludovic Orban. Acesta precizeaza ca este insuficienta demisia lui Tudorel Toader din functia de ministru al Justitie. ,,PNL o va convoca pe Viorica Dancila in fata Parlamentului sa spuna foarte clar daca se angajeaza sa respecte recomandarile Comisiei de la Venetia , in procesul de refacere a legilor justitiei si in procesul de redezbaterea a modificarilor la Codul penal si a Codului de procedura penala sau daca nu intentioneaza acest lucru. Este necesara o vointa politica reala de a pune legislatia din Romania in domeniul justitiei pe bazele standardelor europene", a afirmat Ludovic Orban, intr-o conferinta de presa sustinuta vineri la sediul PNL din Modrogan.

Liberalii vor adopta si o declaratie de angajament pentru ca in dezbaterile parlamentare sa fie sustinute toate modificarile necesare legilor justitiei.

,,Vom adopta o declaratie angajament si eu personal voi semna acest angajament ca vom sustine la nivelul dezbaterilor parlamentare toate aceste modificari. Voi solicita fiecarui partid parlamentar sa procedeze in mod similar. Este timpul sa facem o diferenta clara intre cei care vor binele Romaniei si cei carora nu le pasa decat de interesul personal", a completat Orban.

Intrebat daca ministrul Justitiei, Tudorel Toader, ar trebui sa isi dea demisia in urma avizului trimis de Comisia de la Venetia, Ludovic Orban a precizat ca ,,o demisie ar fi prea putin".

,,Am cerut demisia ministrului Justitiei in repetate randuri. De data asta este vorba de o raspundere poliica mai ampla. Toate aceste modifiari care distrug sistemul de justitie din Romania si ataca independenta magistratilor (...) sunt rezultatul unei vointe politice a unei majoritati parlamentare a partidelor de guvernamant. E mult prea putin demisia lui Tudorel Toader. Este necesara o resetare a atitudinii generale a partidelor care compun majoritatea parlamentara. S-a vazut in urma sesizarilot depuse la CCR pe codul de procedura penala ca 64 de prevederi au fost declarate neconstitutionale. Cred ca e timpul ca parlamentarii din majoritatea guvernamentala si premierul Dancila sa se hotarasca: ori vor sa serveasca interesele fundamentale ale Romaniei, ori scopul lor este doar acela de al scapa pe Dragnea din puscarie", a conchis liderul PNL.

Presedintele Klaus Iohannis a reactionat vineri, dupa avizul Comisiei de la Venetia, spunand ca prevederile din Ordonanta sunt "un nou episod dintr-un lung sir de decizii controversate" ale ministrului Tudorel Toader, motiv pentru care acesta trebuie sa isi prezinte demisia.

Comisia de la Venetia a exprimat preocupare, in avizul adoptat vineri, privind proiectele de amendamente la Codul Penal si la Codul de Procedura Penala din Romania, subliniind ca modificarile afecteaza grav eficienta sistemului judiciar penal si actiunile anticoruptie.

Conform avizului adoptat vineri, Comisia de la Venetia "exprima preocupare ca multe dintre proiectele de amendamente la Codul Penal si la Codul de Procedura Penala din Romania afecteaza grav eficienta sistemului judiciar penal in combaterea infractiunilor de coruptie, a infractiunilor violente si a criminalitatii organizate".

"Comisia Venetia recomanda autoritatilor romane sa efectueze o reevaluare totala a amendamentelor ambelor coduri printr-un proces de consultare complet si eficient in scopul obtinerii unor propuneri legislative solide si coerente care sa beneficieze de o larga sustinere in cadrul societatii din Romania, tinandu-se cont in totalitate de standardele aplicabile si de indrumarile Curtii Constitutionale", transmite Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept, un organism din cadrul Consiliului Europei (CoE).

Sursa : www.mediafax.ro