19 mai 2019 - Stiri

Liviu Dragnea, despre legea dublului standard: Se va aplica inclusiv fermierilor romani

Legea dublului standard se va aplica inclusiv fermierilor români, care folosesc substanţe pentru grăbirea coacerii legumelor, a declarat duminică preşedintele PSD Liviu Dragnea, la TVR 1.

,,Legea dublului standard, carre va fi adoptata in curand, va fi valabila pentru oricine, nu doar penru produsele straine. Nu putem permite ca unii sa ,,dea la coada" la rosii", a spus liderul PSD, referindu-se la fermierii care folosesc substante care grabesc coacerea.

Proiect de lege prevede sanctionarea celor care vand produse sau servicii "falsificate supuse dublului standard" cu amenda de maxim 4% din cifra de afaceri. In caz de abatere repetata se suspenda autorizatia de functionare a comerciantului pe 6 luni. Prevederile proiectului de lege se aplica tuturor persoanelor fizice si juridice care desfasoara relatii comerciale cu produse de larg consum, produse agroalimentare, carburanti, servicii de telefonie si internet, servicii finaciare, servicii turistice, indiferent de forma de comert.

De asemenea, potrivit initiativei, produsele supuse dublului standard vor fi confiscate si retrase de la vanzare.

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor ar urma sa fie facute de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) si dupa caz Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor.

Sursa : www.mediafax.ro