19 oct 2018 - Stiri

Iohannis vrea sa cheme partidele la Cotroceni pentru consultari pe Legile Justitiei - surse

Preşedintele Klaus Iohannis intenţionează să cheme partidele la consultări la Palatul Cotroceni pe Legile Justiţiei, după avizul Comisiei de la Veneţia, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, consultarile ar urma sa aiba loc in cursul saptamanii viitoare, iar discutiile vin in contextul avizului Comisiei de la Venetia si a criticilor aduse de aceasta institutie cu privire la OUG privind legile justitiei si Codurile Penale.

De altfel, presedintele Klaus Iohannis a cerut, vineri, demisia ministrului Justitiei, Tudorel Toader, ca urmare a criticilor forului european.

"Sub pretextul implementarii recomandarilor Comisiei de la Venetia in cuprinsul Ordonantei de Urgenta 92/2018, a inclus prevederi fara nicio legatura cu acestea, ba chiar contrare lor, de natura sa sporeasca ingrijorarea partenerilor europeni. Presedintele Romaniei mentioneaza ca acesta este un nou episod dintr-un lung sir de decizii controversate luate de acest ministru in timpul mandatului sau. In acest mod, Ministrul Justitiei si-a compromis definitiv credibilitatea, motiv intemeiat pentru a-si prezenta demisia din functie", se arata in comunicatul de presa al Administratiei Prezidentiale.

Sursa : www.mediafax.ro