14 ian 2020 - Stiri

Gabriela Scutea: Am remarcat o lipsă de reacţie a Ministerului Public în dosarele Colectiv şi Ţăndărei. Un eşec trebuie asumat

Autor: Eduard Popescu

În cadrul audierilor pentru ocuparea funcţiei de procuror general la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), Gabriela Scutea (foto), unul dintre cei opt candidaţi, a spus că a aşteptat o reacţie din partea Ministerului Public în cazul dosarelor Colectiv şi Ţăndărei. Răspunderea, atunci când apare eşecul, este a Ministerului Public.

În cadrul audierii de marţi, Gabriela Scutea a fost întrebată de Lidia Barac, secretat de stat în Ministerul Justiţiei, cum ar reacţiona în relaţia cu mass-media dacă afirmaţia conform căreia două treimi dintre judecătorii ÎCCJ au fost investigaţi de DNA ar fi adevărată. 

"În primul rând, aş aştepta şi l-aş întreba pe procurorul şef al DNA dacă are de gând să reacţioneze. Pentru că el e cel ce are toate datele. Dacă nu intenţionază sau zice că se gândeşte trei zile, atunci a doua zi aş reacţiona şi voi spune: Plângerile persoanelor vătămate sunt înregistrate şi deschid dosar, noi nu putem cenzura", a spus cea care a candidat şi la şefia DNA, în timpul mandatului lui Tudorel Toader. 

De asemenea, procuroarea a ţinut să amintească despre lipsa reacţiei Ministerului Public în luna decembrie, când sentinţele din dosarele Colectiv şi Ţăndărei au ţinut capul de afiş al publicaţiilor. 

"S-a discutat mult despre sentinţa din dosarul Coletiv, punându-se accent că aceasta vine după patru ani de la tragedie. Consideram important aici ca Ministerul Public să dea o reacţie, să indice amploarea actelor de cercetare implicate de acest dosar, pentru că a fost vorba de expertize de zeci de persoane vătămate sau urmaşii celor decedaţi ce au trebuit audiaţi. De asemenea, vorbim de modul în care activitatea se programează: acolo nu a lucrat tot DNA-ul, pentru că este optim, dacă ai un dosar mare, să desemnezi 1-2 procurori, poate maxim 3 procurori, ca lucrurile să se desfăşoare cu continuitate, dar nu lucrează tot DNA-ul şi toţi poliţiştii din DNA. În plus, dosarul a parcurs mai multe etape, nu au fost doar infracţiunile reţinute în sarcina patronilor, (...) astfel că specificul probatoriului a fos unul diferit", a explicat cea care este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi care a fost, totodată, adjunct al Laurei Kovesi pe vremea când aceasta era procuror general.

Totodată, magistraul consideră că Ministerul Public ar fi trebuit să aibă o reacţie şi în Dosarul Ţăndărei.

"Un conducător de parchet, dacă este un eşec, trebuie să şi-l asume la un moment dat. Răspunderea, atunci când apare eşecul, este a Ministerului Public. Dacă au fost hotărâri judecătoreşti care ne-au arătat că nu am lucrat suficient de bine calitativ, atunci trebuia să ne asumăm", a spus Gabriela Scutea despre dosarul care a creat vâlvă nu doar în România, ci şi în Marea Britanie. 

Pe lângă Gabriela Scutea, marţi au mai susţinut interviuri pentru ocuparea funcţiei de procuror general Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu şi Laura Oprean.