15 nov 2019 - Stiri

EXCLUSIV. Expertiza facuta in dosarul procuroarei Piturca din cazul “Sorina” confirma falsurile din actele de adoptie. Piturca acuza, la randul ei, ca a fost victima unui ultraj judiciar

Autor: S. A.

Cazul fetitei Sorina, aflata in asistenta maternala pana la data la care a fost adoptata de familia Sacarin, nu s-a incheiat, chiar daca acest copil traieste acum in Statele Unite ale Americii.

Dupa cum se stie, la Sectia pentru investigarea Infractiunilor din justitie se afla in faza de urmarire penale dosarul privind pe procurorul Maria Piturca de la Parchetul Curtii de Apel Craiova (magistratul care a ingrozit o tara intreaga dupa ce a tarat-o pe Sorina in timpul descinderii la casa familiei Saramat pentru a o smulge din sanul familiei unde fetita a fost crescuta de la o varsta frageda).

Surse judiciare confirma pentru Monitorul Justitiei ca expertiza grafoscopica a fost finalizata si confirma existenta mai multor falsuri.  Procurorul de caz Mihaela Iorga a solicitat aceasta expertiza pentru a se stabili daca unele semnaturi de pe documente ce tin de procedura adoptiei Sorinei sunt autentice sau nu. Expertiza este o proba absolut obligatorie pentru sustinerea acuzatiilor aduse in referatul din iulie 2019, cand a fost inceputa urmarirea penala impotriva managerului de caz Violeta Morjan.

In urma expertizei s-a stabilit fara dubiu ca semnatura asistentei maternale Maria Samarat, aflata in documente anexate la rapoartele DJASPC Mehedinti, care au stat la baza adoptiei fetitei, a fost falsificata, falsul fiind asumat de catre Violeta Morjan, managerul de caz de la DJASPC. Pe langa aceasta semnatura, au mai fost falsificate si alte date care au favorizat adoptia Sorinei de catre familia Sacarin.

Totodata, in dosar se mai efecteaza si alte acte de procedura, avand in vedere plangerea facuta chiar de procuroarea Piturca, pentru ultraj judiciar.  Procuroarea se considera, in mod surprinzator, victima unei astfel de infractiuni care ar fi fost savarsita atat de copil, cat si de familia Saramat in timpul descinderii la casa asistentei maternale, in 21 iunie 2019, si sustine ca ar fi fost lovita in timp ce ea incerca sa o ia pe copila pentru a o preda familiei adoptive Sacarin. Piturca a facut, la randul ei, cereri de probatoriu.

Dosarul aflat la SIIJ a fost format in urma plangerii depusa in luna iulie 2019 de avocata familiei Saramat, Ioana Constantin, impotriva procurorului Maria Piturca, acuzatiile fiind de rapire de persoane si rele tratamente aplicate minorului.