13 feb 2020 - Stiri

Cercetări pentru ucidere din culpă, în cazul copilului mort după anestezia la dentist. Ce trebuie avut în vedere şi ce ar risca medicii implicaţi

Dosarul copilului mort după anestezie a fost preluat, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, iar cercetările în acest caz se fac pentru ucidere din culpă. Deocamdată nu a fost nimeni pus sub acuzare, ancheta fiind pentru faptă, însă dacă acest lucru se va întâmpla, atunci putem avea de-a face cu o culpă medicală în formă agravată, care ar atrage şi consecinţe pe măsură din punct de vedere penal, aşa cum am prezentat mai jos.

Dacă cercetările vor continua şi medicii implicaţi vor fi puşi sub acuzare, atunci situaţia ar fi asemănătoare cu cea din cazul Floreasca, când au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în cazul pacientei arse pe masa de operaţie.

Astfel, şi în cazul copilului de 4 ani care a intrat în comă, la Piteşti, după ce a fost anesteziat la stomatologie, un rol foarte important în stabilirea vinovăţiei l-ar avea eventuala legătura de cauzalitate între actul medical defectuos şi rezultatul final, respectiv decesul copilului. 

Cu alte cuvinte, aşa cum Irinel Samoilă, avocat specializat în drept penal, a explicat recent pentru Monitorul Justiţiei, atât timp cât există legătură de cauzalitate între actul medical defectuos şi deces, avem de-a face cu o culpă medicală în forma agravată, din partea persoanei care a executat respectivul act medical, respectiv medicii stomatologi, în cazul de faţă. 

Astfel, ancheta în desfăşurare trebuie să stabilească împrejurările în care a avut loc incidentul, modul în care doctorii şi-au îndeplinit atribuţiile şi apoi dacă se identifică nerespectarea unor măsuri de prevedere sau dispoziţii legale, astfel încât să se poată reţine săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Potrivit Codului penal, uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani, însă uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la doi la şapte ani.

"Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni", prevede legislaţia penală.

De altfel, clinica din Piteşti a fost închisă de DSP Argeş, potrivit declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Victor Costache. În plus, Colegiul Medicilor Stomatologi din România a transmis că a fost începută procedura disciplinară împotriva celor implicaţi în incident, ancheta urmând a fi făcută de o comisie de disciplină.

Copilul de 4 ani, care a intrat în comă, după ce a fost anesteziat la stomatologie, în Piteşti, a murit, miercuri, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după un stop cardio-respirator, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale.

Poliţia Argeş a transmis că după moartea copilului de 4 ani, în urma unei proceduri medicale stomatologice, s-a schimbat încadrarea juridică, cercetările fiind făcute în prezent pentru ucidere din culpă.

Sursa citată arată că cercetările se fac in rem, pentru faptă.

„Încă de zilele trecute au fost luate toate măsurile pentru conservarea tuturor mijloacelor de probă, iar la momentul de faţă se aşteaptă concluzii de natura tehnică, care vor fi trase în urma verificărilor Direcţiei de Sănătate Publică”, arată Poliţia Argeş.

Cercetările continuă, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.