24 mar 2020 - Stiri

Baroul Cluj: Avocaţii din oficiu se vor prezenta în sala de judecată, nu la locul unde inculpatul este încarcerat

Autor: Eduard Popescu

Consiliul Baroului Cluj a transmis un mesaj, luni, tuturor instanţelor clujene, prin care anunţă că avocaţii desemnaţi din oficiu se vor prezenta la sediul instanţei, nu la locul de deţinere, în vederea exercitării apărării inculpatului. Reacţia avocaţilor vine după ce Secţia penală a Curţii de Apel Cluj a cerut desemnarea unui avocat din oficiu şi prezenţa apărătorului la locul de deţinere (Penitenciarul Gherla) a unui inculpat audiat prin videoconferinţă.

Prin adresa înaintată instanţelor din Cluj, avocaţii din Baroul Cluj arată că nu există temei legal care să stabilească obligativitatea avocatului de a se prezenta la locul de deţinere a unui inculpat, în vederea susţinererii apărării în cauza în care a fost desemnat, motiv pentru care avocaţii desemnaţi din oficiu se vor prezentaexclusiv la sediul instanţei, nicidecum la locul de detenţie. 

"Conform prevederilor art. 350 alin. 1 C.pr.pen., judecata cauzei se desfăşoară la sediul instanţei. Prin urmare, obligativitatea prezenţei avocatului se raportează la acest loc, nu la locul de deţinere al persoanei inculpate. Art. 364 alin. 1 C.pr.pen. stabileşte doar că inculpatul poate fi prezent la judecarea cauzei şi prin videoconferinţă, aspect ce nu determină obligativitatea avocatului de a fi prezent, fizic, la locul la care se află inculpatul", scrie în comunicatul semnat de Flavia-Ioana Maier, decanul Baroului Cluj. 

Secţia penală de la Curtea de Apel Cluj a solicitat recent Baroului Cluj, printr-o adresă, să desemneze un avocat din oficiu care să se prezinte, marţi, la locul de deţinere pentru a-i asigura asistenţa juridică unei inculpate încarcerate la Penitenciarul Gherla.

Potrivit clujust.ro, solicitarea instanţei i-a indignat pe avocaţii clujeni, aceştia nefiind de acord să se deplaseze la penitenciar în contextul epidemiei de coronavirus existente pe teritoriul României şi a riscurilor pe care această situaţie le implică.

Conform sursei citate, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj a justificat că trebuie desemnaţi doi avocaţi din oficiu în cazul audierii prin videoconferinţă, acest aspect fiind prevăzut în protocolul dintre UNBR şi Ministerul Justiţiei privind asistenţa judiciară.