14 ian 2020 - Stiri

Avocat gorjean, numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor

Gheorghe Pecingină, de profesie avocat, a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor, decizia premierului fiind publicată în Monitorul Oficial.

Noul secretar de stat este avocat de profesie şi membru al organizaţiei PNL Gorj, iar potrivit presei locale, el a fost în ultimii zece ani membru în PDL, PP-DD, PSD, ALDE şi acum PNL.

Pecingină deţine un teren agricol în comuna Turcineşti, judeţul Gorj, cu mărime de 1 hectar, dobândit prin moştenire în 1966, precum şi o casă tot în Turcineşti de 300 mp. În declaraţia sa de avere din 2016 nu apar alte venituri în afară de pensia soţiei. 

Ministerul Finanţelor are şase posturi de secretar de stat, din care în prezent sunt ocupate patru.