11 nov 2019 - Stiri

Avocat: Peste 5.000 de avocaţi bucureşteni vor fi cercetaţi disciplinar de Barou pentru absenţele de la Adunările Generale

Autor: Eduard Popescu

După ce Consiliul Baroului Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a decis iniţierea procedurii de cercetare prealabilă a avocaţilor care au absentat pe parcursul anului 2019 la cel puţin trei dintre convocările Adunărilor Generale ale Baroului Bucureşti, un avocat susţine că vizaţi de măsură sunt peste 5.000 de avocaţi, reprezentând aproape 60% dintre membrii Baroului Bucureşti. Aceştia sunt invitaţi acum să îşi motiveze absenţele.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Baroului Bucureşti zilele trecute, Consiliul instituţiei s-a sesizat din oficiu şi a decis iniţierea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă a avocaţilor care nu au respectat obligaţia profesională de a se prezenta la convocările Adunărilor Generale ale Baroului Bucureşti din 2019.

"În acest sens, avocaţii care se află în situaţia de a fi absentat la minimum 3 convocări vor fi invitaţi să transmită un punct de vedere cuprinzând motivele absenţelor, către consilierii raportori desemnaţi şi împuterniciţi în acest scop de către Consiliul Baroului Bucureşti", se arată în comunicatul menţionat, în care se mai precizează că, pe baza propunerilor consilierilor raportori, vor fi dispuse măsurile impuse de lege pentru fiecare caz în parte. 

Printr-o postare pe profilul de Linkedin, avocatul Răzvan Cristian Rugină, membru al Baroului Bucureşti din 2004, anunţă că numărul estimativ al avocaţilor cercetaţi disciplinar s-ar putea ridica la aproximativ 5.656 de persoane, reprezentând 58,83% din membrii Baroului Bucuresti.

"Rămâne de urmărit dacă decizia celor 15 membri ai Consiliului Baroului Bucureşti de a aloca resurse financiare şi umane semnificative pentru procedura de anchetare disciplinară a celor 5.656 de confraţi avocaţi se va dovedi a fi fost una inspirată şi va conduce la creşterea numărului de participanţi la Adunările Generale ale Baroului Bucureşti din anul 2020 şi la asigurarea cvorumului necesar desfaşurării acestora", a scris avocatul.

Acesta se întreabă, în aceeaşi postare, şi dacă nu ar fi putut fi identificate alte soluţii mai inspirate şi mai eficiente, adaptate tehnologiei, făcând referire la exprimarea votului în formă electronică.