14 ian 2021 - Stiri

30 de perchezitii la persoane care ar fi obtinut indemnizatii false in pandemie

30 de percheziţii au loc joi dimineaţă în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, la persoane care au obţinut indemnizaţii false. Suspecţii au cerut indemnizaţiile, motivând că au fost nevoite să îşi întrerupă activitatea din cauza pandemiei.

Politistii din Prahova efectueaza 30 de perchezitii pentru destructurarea unei grupari infractionale implicate in fapte de inselaciune, fals in inscrisuri sub semnatura privata, fals in declaratii si uz de fals.

Perchezitiile se desfasoara atat la sediul unei societati comerciale, cat si la domiciliile persoanelor banuite de comiterea faptelor, in locatii din judetele Prahova si Dambovita.

Din cercetari a rezultat faptul ca, in lunile noiembrie si decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi incheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comerciala.

In baza acestor contracte, persoanele banuite au cerut indemnizatie de sprijin cauzata de intreruperea activitatii ca urmare a restrictiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

Suspectii ar fi depus electronic documente prin care atestau in mod fictiv obtinerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activitati de interpretare artistica, in cadrul unor evenimente contractate de societatea implicata.

Fiecare solicitant ar fi intocmit si o declaratie pe propria raspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obtinerea de venituri din drepturi de autor si drepturi conexe si imposibilitatea de a-si desfasura activitatea pe durata starii de alerta.

Astfel, s-a impiedicat cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 220.000 de lei, in dauna Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala Prahova.

44 de mandate de aducere vor fi puse in executare.

Surse din ancheta au declarat pentru MEDIAFAX ca este vorba despre 43 de persoane fizice si o firma care organizeaza evenimente din judetul Dambovita.

Sursa : www.mediafax.ro