24 mar 2020 - Stiri

România intră în carantină totală de miercuri/ 188 de persoane, amendate luni noapte în Bucureşti pentru că au ieşit din case fără declaraţie

Autor: Eduard Popescu

188 de persoane au fost amendate luni noapte de poliţiştii din Bucureşti pentru că au ieşit din casă fără a avea asupra loc declaraţia pe propria răspundere completată. În total, poliţiştii au aplicat amenzi de peste 230.000 de lei, în prima noapte în care noile măsuri luate de autorităţi s-au aplicat. De miercuri însă, toate restricţiile devin obligatorii, inclusiv pe timpul zilei, după cum a anunţat recent preşedintele Klaus Iohannis.

Prevederea din ordonanţa militară a intrat în vigoare luni seară, la ora 22:00, şi stabileşte ca fiecare persoană să aibă asupra sa, la ieşirea din casă în intervalul 22:00-06:00, o declaraţie pe proprie răspundere completată cu privire la motivul deplasării, precum şi o adeverinţă de la angajator, dacă această deplasare este în interes de serviciu. Luni noapte, poliţiştii au aplicat 188 de amenzi, în cuantum total de peste 230.000 de lei. 

Până acum, aceste restricţii erau doar la nivel de recomandare pe timpul zilei, însă preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi înăsprirea acestor măsuri. 

Astfel, de miercuri începând va fi instituită carantină aproape totală în România, urmând a fi extinse, prin ordonanţă militară, restricţiile de deplasare deja aplicabile pe timpul nopţii. 

De asemenea, şeful statului a mai anunţat şi alte măsuri convenite, printre care introducerea pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare de măsuri de supraveghere electronică şi folosirea armatei pentru a suplimenta forţele de jandarmerie şi poliţie.

Totodată, persoanele peste 65 de ani nu vor mai putea ieşi din case.