Tragedia de la Constanta: Parchetul Militar, decizie de ultima ora privind interventia pompierilor la incendiu
Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în legătură cu intervenţia pompierilor la incendiul produs marţi în Constanţa, în urma căruia o femeie a murit.
Potrivit unui comunicat al Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti, procurorii militari s-au sesizat din oficiu cu privire la savarsirea infractiunii de neglijenta in serviciu, cu privire la circumstantele in care a avut loc interventia pompierilor din cadrul ISU Dobrogea la stingerea incendiului produs in Constanta, imprejurare in care si-a pierdut viata o femeie.
,,In cauza, procurorii militari efectueaza acte de urmarire penala in raport de infractiunea mentionata in vederea stabilirii tuturor imprejurarilor de fapt, urmand sa fie oferite detalii suplimentare atunci cand imprejurarile o vor permite", se arata in comunicat.
Un incendiu de proportii a izbucnit marti intr-un bloc din municipiul Constanta. Focul a aparut la etajul 6 al imobilului cu 7 nivele. Proprietara locuintei in care a izbucnit incendiul a murit dupa ce a cazut de pe balcon incercand sa scape de flacari.
Mai multe anchete au inceput marti la ISU Dobrogea dupa ce pompierii constanteni nu au putut salva femeia. Pompierii ajunsi la fata locului nu aveau autoscara si saltea pentru salvarea persoanelor aflate la inaltime.
Sursa : www.mediafax.ro