20 sep 2021 - Curtea Constituţionala

USR PLUS cere Curtii Constitutionale sa dezbata mai repede sesizarea privind motiunea de cenzura

USR PLUS a adresat preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o solicitare oficială de preschimbare a termenului stabilit pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS, „astfel încât o decizie să fie luată rapid şi să nu dureze şi mai mult blocajul existent”.

,,Am solicitat Curtii Constitutionale sa judece cu celeritate sesizarea de neconstitutionalitate formulata de Guvernul Romaniei. Articolul 113 din Constitutie stipuleaza foarte clar ca motiunea trebuie dezbatuta si votata dupa 3 zile de la citirea ei. Consider ca termenul de 28 septembrie este prea indepartat, iar instrumentul juridic al motiunii de cenzura este, astfel, golit de continut. Din acest motiv am cerut devansarea acestei date pentru una cat mai curand posibila", declara Anca Dragu, presedintele Senatului.

,,Curtea Constitutionala este investita cu prerogativa de a solutiona blocajul de la nivelul de varf al statului chiar de legea suprema. Desigur, orice zi intarziere adanceste acest blocaj. De aceea, am solicitat preschimbarea termenului de judecata fixat pentru deblocatea motiunii de cenzura in data de 28.09.2021, la limita maxima prevazuta de lege, pentru un moment cat mai timpuriu, mai ales tinand cont de termenul constitutional de 3 zile de la data citirii motiunii in Parlament, cand ar fi trebuit sa fie votata. In cazul respingerii cererii, Curtea va fi datoare sa vina cu o explicatie solida, incarcatura acesteia neputand constitui motiv suficient intr-o situatie de criza politica si paralizare a unui instrument democratic", precizeaza si deputata USR PLUS Oana Murariu.

USR PLUS transmite ca, la 11 zile de la citirea motiunii de cenzura, ,,parlamentarii sunt in continuare impiedicati sa se pronunte prin vot asupra demersului de inlaturare a premierului Florin Citu".

,,Blaturile din Parlament blocheaza un drept constitutional al senatorilor si deputatilor doar pentru ca actualul premier sa fie mentinut in functie pana dupa congresul PNL. Solicitam Curtii Constitutionale sa nu se implice in acest atac la democratie si sa revina asupra termenului pentru dezbaterea sesizarii privind motiunea de cenzura", arata comunicatul de presa.

Sursa : www.mediafax.ro