12 sep 2019 - Curtea Constituţionala

Sedinta CCR pe 18 septembrie cu privire la conflictul dintre Guvern si Presedintie

Curtea Constituţională a stabilit ca pe 18 septembrie, ora 10.00, părţile implicate în conflictul juridic între Guvern şi Administraţia Prezidenţială să susţină punctele de vedere. Conflictul a fost sesizat de premierul Viorica Dăncilă după ce Klaus Iohannis a refuzat numirea miniştrilor interimari.

Miercuri, 11 septembrie, parti implicate in conflict au avut termenul pana la care sa transmita opiniile in scris.

Viorica Dancila a declarat despre sesizarea la CCR in care reclama un conflict intre Guvern si presedintele Klaus Iohannis ca ar trebui vazut si ca un mijloc ,,de a avea niste reguli pe viitor".

Decizia premierului vine in contextul in care presedintele Klaus Iohannis a sustinut o declaratie de presa, miercuri la Cotroceni, in care a atacat Guvernul, vorbind despre guvernarea esuata a PSD, insa nu a mentionat nimic despre o hotarare privind ministrii interimari.

Seful Executivului a transmis, la Cotroceni, nominalizarea ca interimari a lui Niculae Badalau la Energie, Ioan Denes la Mediu si Stefan Radu Oprea la relatia cu Parlamentul, dupa iesirea ALDE de la guvernare si demisia ministrilor ALDE.

Sursa : www.mediafax.ro