24 apr 2019 - Curtea Constituţionala

Curtea Constitutionala, despre legea evaziunii fiscale: Procurorul nu poate renunta la urmarirea penala daca se acopera prejudiciul produs

Curtea Constituţională arată, în motivarea deciziei de neconstituţionalitate privind modificarea legii evaziunii fiscale, că procurorul nu poate renunţa la urmărirea penală în cazul în care inculpatul acoperă prejudiciul produs deoarece se încalcă principiul legalităţii incriminării.

CCR a admis, pe 13 martie, obiectia de neconstitutionalitate formulata de 93 deputati USR, PNL si PMP si a constatat ca dispozitiile articolul unic din Legea pentru modificarea si completarea art.10 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale sunt neconstitutionale.

"Referitor la obligatia procurorului, prevazuta la articolul unic pct.1 din lege, de a dispune renuntarea la urmarire penala, in situatia in care inculpatul, in cursul urmaririi penale, acopera integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile si, de asemenea, la obligatia instantei judecatoresti, prevazuta la art.10 alin.(11) din Legea nr.241/2005, din cuprinsul articolului unic pct.2 din lege, de a dispune pedeapsa amenzii penale in situatia in care inculpatul plateste, in conditiile prevazute in ipoteza normei juridice analizate, prejudiciul cauzat prin comiterea infractiunii de evaziune fiscala, impreuna cu aceleasi majorari, Curtea retine ca aceste aspecte reprezinta veritabile incalcari ale principiului legalitatii incriminarii si a pedepsei, prevazut la art.23 alin.(12) din Constitutie si, totodata, a standardelor de calitate a legii", potrivit motivarii publicate de CCR.

Judecatorii Curtii mai noteaza ca legiuitorul nu a prevazut si solutia care poate fi pronuntata de catre instanta, in situatia acoperirii de catre inculpat a prejudiciului in cursul judecatii, pana la primul termen de judecata.

"Articolul unic pct.1 din lege prevede dispunerea solutiei de renuntare la urmarirea penala, in ipoteza in care in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, inculpatul acopera integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile. Insa, conform art.327 lit.b) din Codul de procedura penala, renuntarea la urmarirea penala este o solutie ce poate fi dispusa doar de procuror - nu si de instanta de judecata- prin ordonanta, motiv pentru care poate fi pronuntata numai pana la finalizarea urmaririi penale. Prin urmare, legiuitorul nu a prevazut si solutia care poate fi pronuntata de catre instanta, in situatia acoperirii de catre inculpat a prejudiciului in cursul judecatii, pana la primul termen de judecata", potrivit CCR.

Curtea apreciaza ca articolul unic pct.1 din lege "[cu referire la art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2005] este lipsit de claritate, precizie si previzibilitate, fiind practic inaplicabil in ipoteza platii, in cursul judecatii, pana la primul termen de judecata, a sumelor calculate, conform algoritmului prevazut in ipoteza normei analizate, de catre inculpatul care a savarsit una dintre infractiunile prevazute la art.8 si 9 din Legea nr.241/2005".

De asemenea, Curtea constata ca legea criticata nu prevede aplicarea unui regim juridic diferit, unor persoane aflate in situatii similare, ci dimpotriva, prevede aplicarea unuia dintre regimurile sanctionatorii prevazute la alin.(1)-(12) ale art.10 din Legea nr.241/2005, dupa cum subiectul acuzat de evaziune fiscala intelege sa acopere prejudiciul produs prin comiterea faptei in etapa urmarii penale sau in cursul judecatii, ori in termen de 1 an de la pronuntarea sentintei prin care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.

Judecatorii au mai constatat ca legea obliga procurorul sa renunte la urmarirea penala in situatia savarsirii unor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii care depaseste 7 ani, aspect ce contravine logicii reglementarii institutiei renuntarii la urmarirea penala.

"Prevederile art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2005, astfel cum acestea sunt modificate prin articolul unic pct.1 din legea analizata, reglementeaza dispunerea renuntarii la urmarirea penala, in cazul savarsirii unei infractiuni reglementate la art.8 sau 9 din Legea nr.241/2005, in conditiile acoperirii de catre inculpat a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile. Insa, limitele speciale ale pedepselor cu inchisoarea prevazute pentru infractiunile reglementate la art.8 alin.(1) si (2) din Legea nr.241/2005 sunt de la 3 la 10 ani [in cazul infractiunii prevazute la art.8 alin.(1) din Legea nr.241/2005] si, respectiv de la 5 la 15 ani [in cazul infractiunii prevazute la art.8 alin.(2) din Legea nr.241/2005]. Totodata, limitele speciale ale pedepsei inchisorii prevazute pentru infractiunea reglementata la art.9 din Legea nr.241/2005 sunt de la 2 la 8 ani, limita maxima putand fi majorata cu 5 ani, conform art.9 alin.(2) din Legea nr.241/2005, iar cea minima cu 7 ani, in conditiile art.9 alin.(3) din aceeasi lege", arata motivarea.

In acelasi timp, Curtea Constata ca prevederile art. 10 din Legea 241/2015 coroborate cu cele ale art.8 si 169 din Legea nr.241/2005 permit suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pentru pedepse mai mari de 3 ani, in timp ce dispozitiile din Codul penal prevad ca solutia anterior mentionata poate fi dispusa doar daca pedeapsa aplicata, inclusiv in caz de concurs de infractiuni, este inchisoarea de cel mult 3 ani.

Potrivit Curtii, chiar daca Legea 241/2005 reprezinta o lege speciala, aceasta nu poate sa prevada un regim diferit de aplicare a institutiilor de drept penal reglementate in Partea generala a Codului penal, cum este si institutia suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, decat cu incalcarea principiului legalitatii incriminarii si pedepsei.

"De asemenea, articolul unic pct.2 din lege face referire, in teza a doua a textului propus pentru art.10 alin.(12) din Legea nr.241/2005, la transformarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in pedeapsa inchisorii cu executare. Insa o astfel de institutie (cea a ,,transformarii") nu exista in dreptul penal romanesc, fiind cunoscute doar institutiile revocarii si anularii suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, reglementate la art.96 si 97 din Codul penal. Prin urmare, sintagma folosita este non-juridica, aspect ce contravine rigorilor prevazute la art.8 alin.(4) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative", conform sursei citate.

Judecatorii au mai constatat ca, potrivit normelor de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, ,,Textul legislativ trebuie sa fie formulat clar, fluent si inteligibil, fara dificultati sintactice si pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu incarcatura afectiva. Forma si estetica exprimarii nu trebuie sa prejudicieze stilul juridic, precizia si claritatea dispozitiilor".

Curtea a mai constatat ca reglementarea criticata prin nerespectarea normelor de tehnica legislativa determina aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii.

Sursa : www.mediafax.ro