18 feb 2021 - Curtea Constituţionala

CCR s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile care reglementează chestiunile prealabile în procesul penal

În ziua de 16 decembrie 2020, Curtea Constituţională, în cadrul controlului posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituţională[1].

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, precum şi faptul că aceasta încalcă principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul autorităţii de lucru judecat, fiind, astfel, contrară prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 este definitivă şi general obligatorie. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României.

Redăm în cele de mai jos dispoziţiile art. 52 Cod procedură penală, în integralitate, amintind că decizia Curţii Constituţionale vizează doar alineatul (3):

Art. 52: Chestiunile prealabile

(1) Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe, cu excepţia situaţiilor în care competenţa de soluţionare nu aparţine organelor judiciare.

(2) Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.

(3) Hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii.”

De menţionat că această excepţie prevăzută de art. 52 alineatul (3) din Codul de procedură penală (pe care Curtea Constituţională a găsit-o neconstituţională) nu era reglementată şi de Codul de procedură penală anterior[2], care a fost abrogat la 1 februarie 2014, odată cu intrarea în vigoare a actualului cod.

De asemenea, sunt de menţionat şi cauzele Lungu şi alţii împotriva României (din 21 octombrie 2014) şi Siegle împotriva României (din 16 aprilie 2013), Curtea europeană a Drepturilor Omului constatând că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţie. Mai exact, instanţa  europeană a arătat că „derularea simultan şi în paralel a două proceduri independente având ca obiect aceleaşi fapte, care a determinat secţia penală a curţii de apel să ajungă la o nouă apreciere a faptelor respective, radical opusă hotărârii anterioare a secţiei comerciale a aceleiaşi curţi de apel, a adus atingere principiului securităţii juridice”.



[1] https://www.ccr.ro/comunicat-de-presa-17-februarie-2021/

[2] Art. 44 alin. (3) Cod procedură penală 1969: „(3) Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.”