25 oct 2020 - Curtea Constituţionala

CCR: Modificarea şi completarea Legii 9/1991 privind înfiinţarea Institutului Român pentru Drepturile Omului, neconstituţională

CCR: Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1991 privind înfiinţarea Institutului Român pentru Drepturile Omului (”IRDO”) este neconstituţională

În ziua de 22 octombrie 2020,, Plenul Curţii Constituţionale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi - cu unanimitate de voturi - a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1991 privind înfiinţarea Institutului Român pentru Drepturile Omului este neconstituţională.

Precizăm că legea care ar fi urmat să modifice şi să completeze Legea nr. 9/1991 privind înfiinţarea Institutului Român pentru Drepturile Omului nu a intrat în vigoare, regăsindu-se doar în stadiul de proiect (identificat prin PL-x nr. 70/2020). În data de 29 aprilie 2020, proiectul legii a fost adoptat de Camera Deputaţiilor, iar în data de 30 iunie 2020 a fost adoptat şi de Senat, fiind înaintat ulterior către Preşedintele României pentru promulgare. La data de 31 iulie 2020, Preşedintele României a formulat sesizarea de neconstituţionalitate, legea fiind astfel transmisă Curţii Constituţionale pentru controlul de constituţionalitate anterior promulgării.

Potrivit propunerilor cuprinse de proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 9/1991, Institutul Roman pentru Drepturile Omului (”IRDO”) urma să devină instituţie publică de interes naţional, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, cu personalitate juridică. Comparativ, Legea nr. 9/1991 (care era vizată de modificare) arată că IRDO funcţioează în prezent ca organism independent, având personalitate juridică.

Cu privire la aceste modificări propuse, prin excepţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României s-a arătat că, prin adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1991 privind înfiinţarea Institutului Român pentru Drepturile Omului ca lege organică, în condiţiile în care în cuprinsul legii criticate nu există nicio prevedere din care să rezulte că IRDO acţionează în regim de putere publică, face lipsite de claritate atât natura juridică, cât şi regimul de funcţionare al acestuia. De asemenea, din analiza modificărilor propuse, referitoare la rolul şi atribuţiile IRDO, nu rezultă cu claritate care sunt prerogativele de putere publică pe care IRDO ar urma să le exercite şi care va fi rolul său în sistemul instituţional românesc, prin raportare la mecanismele şi autorităţile constituţionale existente care au drept scop apărarea drepturilor omului.

Instituţia Preşedintelui României a mai sesizat că, potrivit intenţiei iniţiatorilor, exprimată în cuprinsul expunerii de motive, majoritatea intervenţiilor legislative cuprinse în legea criticată urmăresc alinierea statutului IRDO la Principiile de la Paris, adoptate prin Rezoluţia A/Res/48 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite din 20 decembrie 1993. Şi din acest motiv se apreciază că rolul IRDO ar deveni unul neclar, în condiţiile în care şi instituţia Avocatul Poporului este instituţie naţională pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului, în sensul stabilit prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) nr. 48/134 din 20 decembrie 1993, prin care au fost adoptate Principiile de la Paris. Din această perspectivă, modificările propuse cu privire la scopurile IRDO creează confuzie, nefiind clar raportul dintre IRDO şi instituţia Avocatului Poporului, autoritate constituţională, care, potrivit Constituţiei României, are rolul de a apăra drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.

Nu în ultimul rând, prin proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 9/1991, IRDO urma să dobândească o serie de atribuţii, printre care şi „oferirea de consultanţă specializată în domeniu”. Prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, Preşedintele României a arătat că este neclar ce fel de consultanţă specializată ar urma să ofere IRDO în domeniul drepturilor omului şi nici nu este precizat dacă aceasta este gratuită sau nu şi ce anume implică consultanţa oferită. Astfel, s-a concluzionat că prin reglementarea lacunară, sunt încălcate exigenţele de claritate şi previzibilitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În completare, s-a mai arătat că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, „profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R”, iar potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ „Avocatul promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului”.

Or, din formularea atribuţiei IRDO criticate prin excepţia de neconstituţionalitate, pe lângă modul lacunar de reglementare, care nu precizează în mod explicit ce forme îmbracă această „consultanţa specializată în domeniu”, respectiv ce anume activităţi concrete implică din partea IRDO, s-a apreciat că oferirea de consultanţă specializată în domeniul drepturilor omului reprezintă o formă de consultanţă juridică ce intră în contradicţie atât cu Legea nr. 51/1995, cât şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (Decizia nr. 163/2018, Decizia nr. 379/2013, Decizia nr. 806/2006, Decizia nr. 158/2017).