26 sep 2020 - Curtea Constituţionala

CCR: Legea privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie este neconstituţională

În ziua de 23 septembrie 2020, Plenul Curţii Constituţionale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, obiecţie formulată de Guvernul României.

 

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia  de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă este neconstituţională, în ansamblul său. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Amintim că această lege nu a fost în vigoare, regăsindu-se doar în stadiul de proiect (identificat prin PL-x nr. 217/2020). În data de 23 aprilie 2020, proiectul legii a fost adoptat de Senat, în data de 10 iunie 2020 a fost adoptat şi de Camera Deputaţiilor, fiind înaintat ulterior către Preşedintele României pentru promulgare. La data de 06 iulie 2020, Guvernul României a formulat sesizarea de neconstituţionalitate, legea fiind astfel transmisă Curţii Constituţionale pentru controlul de constituţionalitate anterior promulgării.

Potrivit informaţiilor regăsite pe site-ul Camerei Deputaţilor[1], Proiectul de „Lege privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă” (declarat neconstituţional) defineşte măsurile de siguranţă cu caracter medical ca fiind totalitatea acţiunilor de îngrijire şi tratament medical, în condiţii de internare obligatorie într-un spital de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, aplicate unui pacient cu patologie psihiatrică, după săvârşirea unei fapte penale. Pacientul este internat ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă chiar dacă este aplicată provizoriu, prin care este încadrat în art. 110 din Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca judecătoria pe raza căreia se află spitalul să verifice măsura de siguranţă a internării până la un an de la momentul internării, pacientul sau reprezentantul legal al acestuia, precum şi spitalul pot iniţia, de asemenea, verificarea menţinerii măsurii internării obligatorii.

De asemenea, Proiectul de „Lege privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă” (declarat neconstituţional) mai arăta că scopul internării este:

a) însănătoşirea pacientului sau obţinerea unei ameliorări a bolii psihice sau adicţiei faţă de substanţe psihoactive care au creat starea de pericol pentru societate şi au condus la comiterea unei fapte penale;

b) ameliorarea comportamentului persoanei, dezvoltarea unor aptitudini şi obiceiuri sănătoase, în vederea reintegrării sociale;

c) protejarea societăţii prin prevenirea altor heteroagresiuni sau/şi autoagresiuni din partea pacientului cu patologie psihiatrică, care a săvârşit o faptă penală, prin managementul medical adecvat.

Amintim că, potrivit art. 110 din Codul penal, când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Prin obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României[2] cu privire la Proiectul de „Lege privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă” (PL-x nr. 217/2020) s-a arătat – în principiu - că această lege este afectată de vicii de neconstituţionalitate intrinsecă, dat fiind că soluţia aleasă de iniţiatori este aceea de a reglementa domeniul măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cu ignorarea cadrului legal deja existent – Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002. De asemenea, pe lângă această „reglementare paralelă”, Guvernul României a mai arătat că normele cuprinse de această lege nu răspund exigenţelor de claritate şi previzibilitate, în condiţiile în care sunt reglementate confuz, permiţând astfel să planeze incertitudinea asupra unor aspecte de relevanţă în materia dreptului penal substanţial. Nu în ultimul rând, opinia Guvernului României a fost şi aceea că legea analizată prezintă vicii de neconstituţionalitate şi din perspectiva lipsei totale a unor menţiuni privind sursele de finanţare, din perspectiva competenţelor noi pe care urma să le dobândească Ministerul Justiţiei în baza acestei legi.

 

 


[1] http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2020/pr217_20.pdf

[2] http://www.cdep.ro/proiecte/2020/200/10/7/dosar%20854A-2020.PDF