07 iul 2022 - Curtea Constituţionala

CCR dezbate pe 13 iulie sesizarea cu privire la legea avertizorilor de integritate

Plenul Curţii Constituţionale a hotărât preschimbarea termenului de judecată din 21 septembrie în 13 iulie în cazul sesizării USR cu privire la legea avertizorilor de integritate.

Referitor la sesizarea privind Legea privind protectia avertizorilor in interes public, Plenul Curtii Constitutionale a hotarat preschimbarea termenului de judecata din 21 septembrie in 13 iulie.

USR a sesizat CCR cu privire la legea avertizorilor de integritate, lege care, ,,in forma impusa de Coalitia PSD-PNL-UDMR, slabeste considerabil protectia persoanelor ce vor sa dezvaluie neregulile din institutiile publice si ridica obstacole considerabile in obtinerea fondurilor din PNRR".

In sesizarea catre CCR, sunt invocate patru argumente de neconstitutionalitate, printre care incalcarea obligatiilor asumate in momentul aderarii la Uniunea Europeana si lipsa de claritate si predictibilitate a unor prevederi, informeaza USR.

USR considera ca legea avertizorilor de integritate, in forma adoptata de majoritatea PSD-PNL-UDMR, contravine chiar Directivei UE pe care avea scopul de a o transpune (Directiva 2019/1937 a Parlamentului European si a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protectia persoanelor care raporteaza incalcari ale dreptului Uniunii).

,,In raport de prevederile art. 346 din TFUE, la care fac trimitere generic prevederile art. 1 alin. (4), rezulta ca nu pot face obiectul avertizarilor in interes public incalcari ale normelor in materie de achizitii publice in domeniile apararii si securitatii nationale, care sunt considerate de stat ca fiind esentiale pentru securitatea nationala si, in mod special, care privesc armament, munitie si material de razboi. Neconstitutionalitatea textului deriva din faptul ca, este imposibil astfel pentru un avertizor sa cunoasca care sunt interesele pe care statul le considera, la un moment dat, esentiale pentru securitatea nationala sau cele privind dotarea de razboi. Un astfel de exemplu il constituie achizitionarea de fier vechi pe post de tehnica militara. Avand in fata textul de lege votat, este imposibil de stabilit daca se incadreaza sau nu, la un moment dat, in notiunea de chestiune esentiala pentru securitatea nationala, care nu va putea fi dezvaluita de un avertizor", argumenteaza USR in sesizarea depusa la CCR.

De asemenea, USR invoca incalcarea prevederilor art. 15 din Constitutia Romaniei, referitoare la teoria ,,dreptului castigat", dat fiind ca prin forma impusa de Coalitia PSD-PNL este diminuata protectia oferita avertizorilor de integritate sub nivelul actual, conferit de Legea nr. 571/2004 privind protectia personalului din autoritatile publice, institutiile publice si din alte unitati care semnaleaza incalcari ale legii.

Nu in ultimul rand, in sesizarea USR este invocata incalcarea principiului bicameralismului, in conditiile in care, in cadrul dezbaterilor din Camera Deputatilor, Coalitia PSD-PNL a adoptat ,,numeroase amendamente care au denaturat semnificativ consimtamantul exprimat de Senat cu privire la adoptarea respectivului act". Printre modificarile semnificative aduse de deputatii Coalitiei saraciei se numara eliminarea raportarilor anonime, scaderea pana la trei ori a amenzilor civile aplicabile pentru represalii la adresa avertizorilor si impunerea unui termen minim intre momentul raportarii si divulgarea publica.

Sursa : www.mediafax.ro