29 sep 2020 - Parchete

Scandal post-alegeri la Sectorul 1. Clotilde Armand cere Parchetului general sa preia ancheta. Dan Tudorache cere Biroului Electoral Central renumararea voturilor. UPDATE: Rezultatele partiale, dupa centralizarea a 96% dintre voturi

BEC a publicat rezultatele partiale pentru ora 20:00

Candidatul sustinut de PNL si USR PLUS la Primaria Sectorului 1, Clotilde Armand, isi mentine primul loc la alegerile locale cu 41,03% din voturi, la o diferenta de 1,25% de candidatul PSD, Daniel Tudorache, care are 39,78%, potrivit datelor partiale centralizate de BEC, pana marti 29 septembrie, ora 20,00, dupa centralizarea a 96% dintre voturi.

Directorul Expert Forum: Suntem pe cont propriu. Autoritatile nu spun nimic oficial

,,Ce-i complet inacceptabil este ca nici o autoritate publica sa nu spuna nimic oficial despre situatia de la Sectorul 1: care-i treaba, in ce stadiu sunt lucrurile, ce urmeaza sa faca. Timp de o zi si jumatate, aproape. BEC nu mai are purtator de cuvant? AEP? Politia? Procuratura? Suntem pe cont propriu, cetateni si cativa jurnalisti verificam informatii fragmentare primite de la partide si dam in bobi", scrie pe Facebook directorul ExpertForum, Sorin Ionita.

El intreaba daca este adevarat ca au disparut doi presedinti de sectie de vot.

,,Nu pot fi gasiti sa semneze ce-i de semnat, la doua zile dupa vot? O sa cautam sa aflam cine sunt membrii BEC 1 si presedintii celor 10 sectii cu problema, nume si prenume. Vor trebui intervievati", conchide Ionita.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a cerut renumararea voturilor si sustine ca a castigat un nou mandat: ,,Am in plus 200 de voturi fata de Clotilde Armand".

La randul sau, Clotilde Armand a chemat politia la Biroul Electoral din Sectorul 1, acuzand o tentativa de frauda electorala.

Raspunsul lui Barna legat de renumararea voturilor: ,,La Sectorul 1 am prins PSD furand"

,,Mai sunt 10-11 sectii de validat. Sper si imi doresc ca pana la sfarsitul acestei seri sa avem si acest sector inchis, din care PSD sa da greu dus", spune Dan Barna dupa ce a fost la sediul biroului electoral din Sectorul 1 al Capitalei.

El nu este de acord cu renumararea voturilor: ,,In momentul de fata nu exista niciun temei pentru renumararea voturilor. Ceea ce exista in sistem exista si pe procesele verbale reale, pe care le are fiecare delegat al fiecarui partid si cifrele se leaga foarte bine".

Barna apreciaza ca e o gluma explicatia potrivit careia persoana asupra careia au fost gasite procese verbale este curier si ca exista suspiciuni de frauda la alegerile din acest sector.

,,Miza e ca lucrurile nu pot ramane asa. Nu putem sa inchidem din nou ochii la o dovada de furt. (...) Incercarea de fraudare rezultatul alegerilor este infractiune. (...) Camera identificata deasupra biroului electoral este un atelier de manufactura electorala al PSD. (...) La Sectorul 1 am prins PSD furand", a afirmat Barna.

Primarul in functie al Sectorului 1, Dan Tudorache, a cerut marti Biroului Electoral Central renumararea voturilor.

,,Azi-noapte, am solicitat Biroului Electoral Central renumararea voturilor. Imi doresc transparenta totala, in primul rand pentru a elimina orice suspiciune despre furtul voturilor. Pentru ca voturile reprezinta vointa si speranta oamenilor. Iar acestea nu trebuie in niciun caz furate. E normal ca intr-o lupta atat de stransa sa se verifice fiecare vot. Nu sunt insa normale nici presiunile, nici manipularile", a scris pe Facebook Dan Tudorache.

Caz similar si la Sectorul 5

Candidatul PMP la Primaria Sectorului 5 al Capitalei, senatorul Lucian Iliescu, cere anularea alegerilor si organizarea unui nou scrutin in Sectorul 5, acuzand fraude: ,,Renumararea voturilor nu rezolva nimic! In cel mai rau caz arata in plus hotia acestor alegeri".

,,Alegerile in Sectorul 5 trebuie anulate si organizat un nou scrutin electoral. Renumararea voturilor nu rezolva nimic! In cel mai rau caz arata in plus hotia acestor alegeri", scrie pe Facebook Lucian Iliescu.

El aminteste ca a cerut oficial Ministerului de Interne in data de 25 septembrie sa previna traficarea voturilor.

,,Procesul de votare in Sectorul 5 a fost fraudat grosolan si cu buna stiinta de catre candidatii stangii care s-au batut in cumpararea de voturi. Nu asta e Romania!!! Nu pot sa cred ca imi cresc copiii intr-un astfel de oras!!! Nu se poate ca in anul 2020 sa avem primari alesi pe bani!!! Mare diferenta dintre votul zonei Kogalniceanu si zona Ferentari", adauga Iliescu.

Candidatul PMP acuza ca in cartierul Ferentari o strada a votat cu un candidat, iar cealalta cu altul.

Anchetatorii confirma ca un barbat a iesit cu 473 de procese verbale. Cine era acesta

Comisar sef de politie Ionut Dana, de la Directia Generala de Politie a Municipului Bucuresti,a declarat, marti, ca opt persoane, de la mai multe partide, au fost audiate, luni, in cazul scandalului de la Sectorul 1.

,,Sectia 4 Politie a primit un apel pe 112 de la un barbat care a sesizat faptul ca din incinta unde este constituit Biroul Electoral al Sectorului 1 un barbat a iesit si are asupra sa mai multe procese verbale de la sectiile de votare, procese verbale intr-un numar mai mare. La fata locului s-au deplasat politistii de la Sectia 4, iar in incinta cladirii unde este constituit si Biroul Electoral au fost gasite mai multe persoane, membri ai mai multor formatiuni politice. Toate aceste persoane au fost conduse la sediul Sectiei 4 Politie, impreuna cu barbatul care avea asupra sa acele procese verbale", a spus comisarul sef Dana.

Potrivit acestuia, barbatul avea asupra sa 473 de procese verbale.

,,La sediul Sectiei 4 Politie au fost audiate 8 persoane in legatura cu ceea ce s-a intamplat acolo, in zona Biroului Electoral al Sectorului 1. Procesele verbale gasite asupra barbatului sunt in numar de 473. In continuare efectuam cercetari sub coordonarea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 pentru infractiunea prevazuta de art. 391 privind falsificarea de documente si evidente electorale. In continuare noi facem verificari prin Autoritatea Electorala Permanenta pentru a stabili autenticitatea acelor procese verbale gasite asupra barbatului", a mai spus Ionut Dana.

Intrebat ce functie avea barbatul asupra caruia s-au gasit procesele verbale, comisarul sef de politie spus ca acesta era inscris pe lista electorala a unui partid la rubrica de consilieri locali.

Intrebat, in continuare, daca procesele verbale erau stranse legal pentru numaratoarea paralela sau fusesera furate, Dana a raspuns ca acest lucru este verificat si, in acest moment Politia nu se poate pronunta daca a fost vorba de ceva legal sau ilegal.

,,Nu putem acuza pe nimeni, facem cercetari in rem. Verificam autenticitatea proceselor verbale prin AEP", a mai spus comisarul sef de politie Ionut Dana. Clotilde Armand cere Parchetului general sa preia ancheta privind situatia voturilor din Sectorul 1 Clotilde Armand, castigatoarea alegerilor in sectorul 1 a anuntat ca urmeaza sa ceara marti, Parchetului General, sa preia ancheta despre situatia voturilor de la Sectorul 1, unde a fost deschis deja un dosar penal in rem (pentru fapta n.red.) in speta persoanei prinse cu peste o suta de procese-verbale asupra sa.

,,Aud ca prietenul lui Omar Hayssam (Marcel Ciolacu) impreuna cu fostul primar bolsevic de la Sectorul 1 (da, este un bolsevic pur sange care a transformat Politia Locala in politie politica si a folosit-o sa ma urmareasca) vor sa renumere voturile pentru ca tineti-va bine: "voturile reprezinta vointa si speranta oamenilor. Iar acestea nu trebuie in niciun caz furate." Really? Si in 2016 ce-ati facut domnilor?! Acum, eu vreau sa-i lamuresc pe cei doi in felul urmator. Astazi voi solicita Parchetului General al Romaniei sa preia ancheta despre situatia de la Biroul Electoral al Sectorului 1. Sa intelegem si noi o treaba", a scris politiciana pe Facebook.

Aud ca prietenul lui Omar Hayssam (Marcel Ciolacu) impreuna cu fostul primar bolsevic de la Sectorul 1 (da, este un...

Publicata de pe

Primarul in functie al Sectorului 1,, cere Biroului Electoral Central renumararea voturilor. Candidata USR-PLUS la Primaria Sectorului 1 al Capitalei, C l-a acuzat pe Tudorache de tentativa de fraudare a alegerilor. Clotilde Armand a chemat si politia la Biroul Electoral.

Sursa : www.mediafax.ro