08 nov 2019 - Judecătorii

Judecatorii CSM cer Inspectiei Judiciare sa il verifice chiar pe seful institutiei, Lucian Netejoru

Secţia pentru judecători CSM a decis să sesizeze Inspecţia Judiciară să îl verifice pe şeful instituţiei, Lucian Netejoru pentru că a semnat două rapoarte care arătau că un articol de presă care viza magistraţi ICCJ, respectiv declaraţiile lui Petre Lăzăroiu, nu au afectat independenţa justiţiei.

Inspectorul judiciar care a efectuat verificarile in privinta unui articol de presa care continea critici la adresa judecatorilor Inaltei Curti care l-au condamnat pe Liviu Dragnea a stabilit ca nu a fost afectata independenta justitiei. Raportul intocmit a fost contrasemnat de Lucian Netejoru, seful Inspectiei Judiciare, potrivit unor surse din Consiliu.

In cadrul Sectiei pentru judecatori a CSM, magistratii au constatat ca, de fapt, articolul a afectat independenta justitiei: ,,Afirmatiile din cuprinsul articolului publicat pe pagina web sunt de natura sa afecteze independenta judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au solutionat cauzele mentionate in articol. (...) Articolul publicat pe pagina web a afectat independenta puterii judecatoresti", se arata in minuta Sectiei.

Judecatorii au decis, la aceeasi sedinta, sesizarea Inspectiei Judiciare.

,,De asemenea, Sectia pentru judecatori a hotarat sesizarea Inspectiei Judiciare pentru efectuarea de verificari cu privire la inspectorul judiciar care a intocmit raportul mai sus-mentionat si cu privire la inspectorul sef al Inspectiei Judiciare, fata de mentiunile inserate in raport si fata de aplicabilitatea institutiei abtinerii", se mai arata in minuta Sectiei pentru Judecatori.

Aceeasi decizie a fost luata si in cazul unui raport intocmit de Inspectia Judiciara dupa declaratiile fostului judecator CCR Petre Lazaroiu.

Lazaroiu a spus, in 3 iulie 2019, ca in cazul lui Liviu Dragnea a fost vorba despre o condamnare politica, precizand ca magistratii Curtii au amanat in mai multe randuri decizia legata de conflictul dintre Parlament si ICCJ din cauza presiunilor.

Pe 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la inchisoare de 3 ani si 6 luni cu executare, in dosarul angajarilor fictive de la Directia de Protectie a Copilului Teleorman.

Sursa : www.mediafax.ro