24 apr 2019 - Judecătorii

Judecatorii au respins cererea lui Borcea de eliberare. Peste cat timp poate formula o noua solicitare

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au respins, miercuri, cererea lui Cristian Borcea de eliberare condiţionată şi au stabilit ca fostul finanţator de la Dinamo să poată formula o nouă solicitare abia în luna septembrie. Decizia nu este definitivă.

,,Respinge ca nefondata cererea de liberare conditionata formulata de petentul condamnat Borcea Cristian, in prezent detinut in Penitenciarul Bucuresti - Jilava. Stabileste termen de reiterare a cererii de liberare conditionata dupa data de 02.09.2019", se arata in minuta magistratilor de la Judecatoria Sectorului 5.

Decizia nu este definitiva.

Cristian Borcea a fost condamnat, pe 8 februarie 2019, la cinci ani de inchisoare in dosarul retrocedarii plajelor, alaturi de Radu Mazare. Instanta a dispus si confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la fostul actionar al echipei de fotbal Dinamo Bucuresti.

Pe 18 martie, Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca fostul finantator al clubului Dinamo are de executat o condamnare de 7 ani si 6 luni inchisoare dupa ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedarilor ilegale de terenuri si transferurilor din fotbal.

Magistratii au decis sa-i scada din pedeapsa de 7 ani si 6 luni timpul petrecut deja in inchisoare, prin condamnarile din dosarul transferurilor din fotbal, precum si sentinta pe care o executa in prezent, cea din dosarul retrocedarii plajelor, adica perioada 04.03.2014 - 02.07.2018 si respectiv cea din 08.02.2019 pana acum.

Sursa : www.mediafax.ro