Mirobolant si eclatant, romanul e mare amator de lupte drepte.

Cand isi gaseste telul potrivit, degraba se hotaraste sa se apuce gospodareste de razboi.

Scoate din dulap uniforma mirosind a naftalina, isi lustruieste cu putin scuipat bocancii si anunta lumea ca pleaca…

Se strange cuvenitul sobor si, acompaniat de cantece mobilizatoare si poezii inflacarate, romanul pleaca la lupta.

Se poticneste la primul colt din cauza pietricelei strecurate in bocanc. Cazut pe ganduri, isi da seama ca a facut o basica in talpa, ca il strang izmenele si, oricum, nu prea merita cauza asta atata bataie de cap…

In cel mai fericit caz, ajunge la capatul drumului, da ochii cu dusmanul si intoarce armele, ca n-o fi prost sa lupte cu unul mai puternic.

Sarbatoreste indelung neasteptata, dar meritata victorie la birt, bucuros ca are ce povesti multi ani de acum incolo.

Intre atatea lupte pornite si neterminate, lupta anticoruptie a avut un alt parcurs.

Inceputa de fapt numai la presiunile Coanei Europa, disperata la randul ei de jaful masiv din anii 90, indelung clamata lupta s-a materializat in strategii si planuri, prognoze si programe si, mai ales, protocoale, multe si ascunse.

Iar de la o vreme, in achitari.

Dupa 15 ani de lupta crancena, tot nu avem autostrazi, iar cele existente se prabusesc; spitalele colcaie de bacterii, iar calatoria cu trenul inseamna tot o mica atentie data nasului, mai cu frica, e drept.

Mare lucru pare ca nu s-a schimbat. Doar ingrijorarile ne coplesesc mai abitir decat pana acum, ca da bine pe sticla…

Marii infractori si-au pus demult la adapost averile si ne rad in nas. Prejudiciile nu le recuperam, incurcati fiind in norme si proceduri.

Am gasit degraba vinovatii: procurorii, doar ei.

Tributari unei mentalitati paguboase, in loc sa recunoastem greselile comise si sa ii eliminam din sistem pe cei dovediti vinovati, preferam anatemizarea tuturor, inchizand ochii si urechile, ramanand muti in fata acuzatiilor. I-am aruncat in malaxor si privim spre ei tataind dezaprobator, acompaniati de corul ingrijoratilor care, oricum, nu inteleg nimic din ce inseamna justitia independenta.

Nu spunem nimic, insa, despre mandatele semnate de noi, judecatorii, cu larghete; de hotararile ce semanau izbitor, desigur intamplator, cu rechizitoriile; de probele in aparare respinse pe banda rulanta, data fiind necesitatea judecarii cu celeritate a cauzelor de mare coruptie, fiind altfel certati de Coana Europa.

De o buna bucata de vreme nu mai vorbim despre drept si principii, de practica unitara.

Avem doar drepturi, obligatii mai putin.

Cu foarte putine exceptii, vorbim doar despre pensionari la 50 de ani, cu venituri mai mari decat salariile 'prapaditilor' din transee, care mor de cancer sau infarct, la iesirea din sala de judecata, unde sunt ingropati in dosare.Fara noima, fara a fi treaba noastra, ne dam de ceasul mortii de dragul unor personaje, in fapt obscure, dar care se cred mesianice.

Desigur, cand presedintii Curtilor de Apel au adus in discutie problema protocoalelor, am tacut chitic, fiind noi foarte preocupati de cu totul alte probleme, mult mai importante decat fleacurile astea.

In curand, in ritmul acesta, oamenii care isi cauta dreptatea, vor gasi portile instantelor inchise.

Lipita cu scotch, o foaie rupta dintr-un caiet dictando, scrisa cu mana tremuranda, ii va anunta sec:

'Nu suntem acasa. Nu asteptati. Cativa dintre noi au plecat sa faca politica.'

Sursa: Facebook