14 ian 2020 - ICCJ

UPDATE. Recursul în casaţie formulat de Dragnea, amânat pentru 21 ianuarie de ÎCCJ

Magistraţii instanţei supreme au amânat, pentru 21 ianuarie, decizia cu privire la recursul în casaţie formulat de fostul lider PSD Liviu Dragnea în dosarul în care a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să amâne pronunţarea în cazul recursului în casaţie formulat de Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a spus, marţi, în faţa magistraţilor de la instanţa supremă, că a recurs la recurs în casaţie deoarece de opt luni se află în spatele gratiilor deşi este nevinovat, iar procurorii au spus mai multe neadevăruri în acest dosar.

„Vreau să mă refer la un neadevăr, şi anume că eu le-am cunoscut pe Anisia şi Botorogeanu, ca multe alte neadevăruri folosite de acest parchet Nu am iniţiat acest recurs doar pentru că aş fi nevinovat, pentru a ieşi cu orice preţ din închisoare. Am făcut acest demers, sunt complet nevinovat, stau de 8 luni nevinovat în Penitenciar. Nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la dispoziţia dumneavoastră dacă voi sta nevinovat sau dacă admiteţi casaţia. (...) Cred cu tărie în nevinovăţia mea”, a spus fostul lider PSD în faţa instanţei supreme.

La rândul său, apărătorul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a spus: „Noi vă solicităm admiterea recursului în casaţie. Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Aceasta subliniază că nici sancţiunea nu este în Codul Muncii.

Procurorul a cerut respingerea solicitărilor, mai ales petnru că motivele recursului în casaţie nu sunt noi, întrucât au fost invocate ca motiv de apel şi au fost deja analizate.

Recursul în casaţie formulat de Dragnea, o altă cale de atac faţă de o decizie de condamnare, a fost admis în principiu, în luna decembrie, de instanţa supremă.

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în luna mai, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova.

Sursa : www.mediafax.ro