11 iun 2021 - ICCJ

NEWS ALERT Puiu Popoviciu poate ramane in Anglia. Inalta Curte a Regatului Unit a refuzat extradarea sa in Romania

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a câştigat la Înalta Curte a Regatului Unit apelul la decizia de extrădare în România.

Decizia este definitiva si spune ca Puiu Popoviciu nu a avut parte de o judecata corecta la noi in tara.

Puiu Popoviciu a fost condamnat in Romania la 7 ani de inchisoare cu executare in dosarul ,,Ferma Baneasa".

Mai exact, Gabriel ,,Puiu" Popoviciu a primit sentinta, pe 2 august 2017, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, la 7 ani inchisoare pentru complicitate la abuz in serviciu si dare de mita, in dosarul ,,Baneasa".

In momentul in care justitia din Romania a dat sentinta, Puiu Popoviciu era in Marea Britanie si s-a predat, insotit de avocat, ofiterilor de la London Metropolitan Police. Ulterior, el a fost eliberat pe o cautiune de 200.000 de euro.

Cum a evoluat procesul

In prima instanta, Popoviciu a fost condamnat de judecatorul Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel Bucuresti, care intre timp a iesit la pensie, la 9 ani de inchisoare cu executare in dosarul privind instrainarea frauduloasa a terenului de 220 de hectare din Baneasa, care au apartinut Universitatii de Agronomie si pe care se afla acum Mall Baneasa, Ikea si Ambasada SUA.

Ulterior, Inalta Curte a confirmat decizia lui Tudoran, insa i-a scazut pedeapsa lui Popoviciu la 7 ani de inchisoare.

In vara lui 2019, o instanta de la Londra a decis extradarea lui Popoviciu in Romania, insa omul de afaceri a formulat apel la Inalta Curte a Regatului Unit. Potrivit fostului ministru al Justitiei, Catalin Predoiu, audierile in apelul lui Popoviciu vor incepe pe 15 martie 2021.

Sursa : www.mediafax.ro