20 nov 2019 - ICCJ

ICCJ, DECIZIE PRIVIND CONTROLUL PASAPOARTELOR - “Interpretarea ei nu prezinta un grad de dificultate suficient de mare”

Prin Decizia 39/2019, Inalta Curte de Casatie si Justitie -  Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a luat in examinare sesizarea formulata de Tribunalul Iasi - Sectia a II-a civila - contencios administrativ si fiscal, in Dosarul nr. 33.478/245/2017, privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarelor chestiuni de drept: 

"Daca, raportat la art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, compania aeriana are sau nu obligatia de a efectua controlul pasapoartelor si al celorlalte documente sau vize, sau sanctiunea prevazuta de dispozitia legala intervine numai in situatia in care imbarca pasagerii care nu sunt in posesia documentelor de calatorie necesare pentru intrarea pe teritoriile partilor contractante dupa ce autoritatile de la frontiera au constatat lipsa documentelor de trecere a frontierei sau falsul/falsificarea acestora?  Daca, prin raportare la dispozitiile Conventiei de aplicare a Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune, din 19 iunie 1990, si la dispozitiile art. 18 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 243/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, controlul pasapoartelor si al celorlalte documente pentru trecerea frontierei de stat romane, eliberate de autoritatile romane, precum si al celor eliberate de autoritatile straine, recunoscute sau acceptate de statul roman, potrivit legii, se face numai de catre politistul de frontiera sau si de catre companiile de transport aeriene?".

Judecatori:Ionel Barba - presedintele delegat al Sectiei de contencios administrativ si fiscal - presedintele completului, Adriana Florina Secreteanu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, Daniel Gheorghe Severin - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, Virginia Filipescu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, Gheza Attila Farmathy - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, Iuliana Maiereanu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, Gabriel Viziru - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, Adrian Remus Ghiculescu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, Nicolae Gabriel Ionas - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal.

Minuta Inaltei Curti: “Respinge, ca inadmisibila, sesizarea formulata de Tribunalul Iasi - Sectia a II-a civila - contencios administrativ si fiscal, in Dosarul nr. 33.478/245/2017, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarelor chestiuni de drept:'Daca, raportat la art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, compania aeriana are sau nu obligatia de a efectua controlul pasapoartelor si al celorlalte documente sau vize, sau sanctiunea prevazuta de dispozitia legala intervine numai in situatia in care imbarca pasagerii care nu sunt in posesia documentelor de calatorie necesare pentru intrarea pe teritoriile partilor contractante dupa ce autoritatile de la frontiera au constatat lipsa documentelor de trecere a frontierei sau falsul/falsificarea acestora?Daca, prin raportare la dispozitiile Conventiei de aplicare a Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune, din 19 iunie 1990, si la dispozitiile art. 18 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 243/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, controlul pasapoartelor si al celorlalte documente pentru trecerea frontierei de stat romane, eliberate de autoritatile romane, precum si al celor eliberate de autoritatile straine, recunoscute sau acceptate de statul roman, potrivit legii, se face numai de catre politistul de frontiera sau si de catre companiile de transport aeriene?'.   Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila”.

Extras din decizia Inaltei Curti:

“Se apreciaza ca, in cauza, nu este vorba despre o veritabila problema de drept, controversata, din moment ce interpretarea ei nu prezinta un grad de dificultate suficient de mare, dispozitiile legale a caror interpretare se solicita neavand un caracter neclar, susceptibil de mai multe interpretari, de natura sa determine pronuntarea unor hotarari judecatoresti divergente.Pentru a evita transformarea mecanismului procedural reglementat de art. 519 din Codul de procedura civila intr-o cauza nejustificata de prelungire a procedurii judiciare si pentru a nu se deturna aceasta procedura de la scopul sau firesc, acela al unificarii practicii judiciare prin rezolvarea de catre instanta suprema a unei chestiuni de drept de care depinde solutionarea pe fond a cauzei, instanta de trimitere trebuie sa arate in incheierea de sesizare care este problema de drept punctuala care necesita cu pregnanta a fi lamurita si in ce consta dificultatea de interpretare, in masura sa reclame interventia instantei supreme in scopul rezolvarii de principiu a chestiunii de drept.Simpla dilema cu privire la sensul unei norme de drept sau divergenta de interpretare existenta intre reclamant si parat nu poate constitui temei pentru initierea acestui mecanism de unificare jurisprudentiala, considerandu-se imperios necesar ca punctul de vedere al instantei de trimitere sa cuprinda o argumentare temeinica asupra admisibilitatii sesizarii (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015; Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016).Desi instanta de trimitere a apreciat ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila pentru declansarea acestei proceduri, aceasta a retinut ca dispozitiile art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 sunt neechivoce, revenind instantei investite cu solutionarea cauzei competenta sa stabileasca, in functie de probele administrate in cauza, daca situatia de fapt dedusa judecatii in litigiul dintre parti se incadreaza sau nu in textul de lege invocat, sub aspectul existentei subiectului si obiectului contraventiei, a laturii obiective si subiective.Instanta de trimitere a apreciat ca problema, invocata de apelanta, referitoare la obligatia companiei de transport aerian de a se dota cu mijloace tehnice de specialitate pentru a depista documentele sau vizele false, nu poate fi rezolvata prin folosirea mecanismului de prevenire a unei practici juridice neuniforme. De asemenea, instanta de trimitere a apreciat ca, prin interpretarea solicitata, apelanta tinde la o restrangere nejustificata a efectelor directe ce decurg din aplicarea dispozitiilor art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 cu privire la obligatiile sale. In considerentele Deciziei nr. 41 din 22 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 363 din 10 mai 2019, prin care a fost respinsa, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, Curtea Constitutionala a retinut ca problema supusa controlului, si anume daca transportatorul poate verifica falsurile din documentele celor pe care ii transporta, este o problema de fapt care se examineaza in concret de instanta de judecata si excedeaza controlului de constitutionalitate.Curtea Constitutionala a mai retinut ca, in acest cadru, instanta poate sa verifice daca transportatorul a intreprins diligentele corespunzatoare si necesare pentru a se asigura ca persoana in cauza a fost transportata cu respectarea cerintelor legale si pe baza documentelor pe care persoana le prezinta la imbarcare.Instanta suprema constata ca, prin sesizarea formulata, instanta de trimitere nu urmareste stabilirea intelesului sau a continutului normei, ci, mai degraba, pornind de la un anumit rezultat al interpretarii dispozitiilor legale, are in vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a identifica solutia ce trebuie dispusa in cauza.Astfel cum s-a retinut in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie in legatura cu pronuntarea unei hotarari prealabile (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016), operatiunea de interpretare si aplicare a textului de lege la diferite circumstante ce caracterizeaza fiecare litigiu nu poate fi atribuita completului constituit pentru pronuntarea unei hotarari prealabile, ci revine instantei de judecata investite cu solutionarea cauzei. Instantei de judecata ii revine rolul de a realiza o interpretare cazuala sau judiciara, care presupune ca, anterior solutionarii cauzei, sa studieze circumstantele particulare ale spetei deduse judecatii, sa realizeze calificarea juridica a cererii si, ulterior, interpretarea normei de drept si aplicarea acesteia, pentru emiterea actului jurisdictional final.Intrucat obiectul procedurii prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila consta in interpretarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a unor norme de drept indoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru solutionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului consta in impiedicarea aparitiei unei jurisprudente neunitare in materie, rezulta ca instanta suprema nu poate fi investita, in cadrul acestei proceduri, cu insasi interpretarea si aplicarea legii in scopul solutionarii cauzei respective, atribut ce intra si trebuie sa ramana in sfera de competenta a instantei de judecata”. Decizia Inaltei Curti  

Sursa : www.juri.ro