Exclusiv: avocatul Adrian Toni Neacsu dezvaluie implicatiile protocolului SRI-PICCJ din 2016 si a scrisorii lui Giuliani
Avocatul Adrian Toni Neacsu (foto) din Baroul Bucuresti a acordat luni, 27 august 2018, o declaratie in exclusivitate pentru Lumea Juridica despre protocolul incheiat intre SRI si PICCJ in 2016 (publicat saptamana trecuta de catre fostul ministru de Finante Darius Valcov), precum si despre scrisoarea trimisa de catre fostul procuror federal american Rudolph Giuliani (avocat al presedintelui SUA Donald Trump) presedintelui Romaniei Klaus Iohannis in legatura cu abuzurile din justitia romana.
Inca de la inceput, fostul judecator Toni Neacsu a sustinut ca “existenta protocoalelor secrete devoaleaza fata urata a justitiei romane din ultimii ani” si ca reactiile internationale (nu doar scrisoarea lui Giuliani, ci si – de pilda – luarile de pozitie ale fostului director al FBI Louis Freeh si ale asociatiei MEDEL a magistratilor europeni) “ar trebui sa ne faca autoritatile sa intre in pamant de rusine si mai ales sa se grabeasca odata sa rezolve transant problema”.
Mai mult: fostul membru CSM avertizeaza ca ceea ce vedem acum ca simple sugestii primite din strainatate s-ar putea transforma in “mesaje diplomatice ferme” pentru remedierea neregulilor din instantele si parchetele romanesti.
Declaratia integrala a avocatului Adrian Toni Neacsu:
“Existenta protocoalelor secrete devoaleaza fata urata a justitiei romane din ultimii ani. Ani de zile ne-am luptat pentru independenta judecatorilor, pentru a afla ca, pe ascuns, acestia erau pusi in genunchi in fata serviciilor secrete. Aflam ca justitia nu se face, asa cum e normal, in numele unor legi publice, transparente, cunoscute de toti, ci si dupa reguli ascunse, clocite in laboratoarele serviciilor secrete. Este rusinos, degradant si constituie un esec lamentabil al statului de drept in Romania si a ideii de judecator liber, supus doar legii.
Tocmai avand in vedere aceasta grozavie intunecata a realitatii de la noi, care ne arunca in evul mediu intunecat al justitiei, cred ca semnalele si presiunile externe se vor inmulti. Scrisoarea domnului Rudolf Giuliani, pozitiile publice ale fostului director FBI Louis Freeh, ale fondatorului organizatiei Human Rights whitout Frontier, Willy Fautre, ori ale asociatiei europene a magistratilor MEDEL ar trebui sa ne faca autoritatile sa intre in Pamant de rusine si mai ales sa se grabeasca odata sa rezolve transant problema. Deocamdata primim sugestii despre cum putem face lucrul acesta (fie ca e vorba de comisii internationale, de legi de amnistie sau de revizuiri ale dosarelor), dar probabil ca in curand sugestiile informale vor fi inlocuite de mesaje diplomatice ferme.
Solutia este la noi si nu poate fi decat una categorica, pe masura grozaviei situatiei in care ne-au adus. Pentru asta este insa nevoie de autoritati ferme, care sa taie in carne vie si sa loveasca raul de la radacina. Fara jumatati de masura, vorbe goale si conferinte de presa triste. Este nevoie de comisii de ancheta, demisii si legi care sa dea sansa indreptarii abuzurilor sistematice ale ultimilor ani”.
sursa foto: mediafax.ro
Sursa : www.juri.ro