15 apr 2019 - ICCJ

Dragnea, la incheierea declaratiei de la instanta suprema: E un dosar politic. Nu stiu legatura dintre fascism si procesul meu/ Daca voi fi condamnat sa stiu si pentru ce

Liviu Dragnea a spus, în incheierea declaraţiei sale de la instanţa supremă, că din punctul lui de vedere dosarul DGASPC Teleorman este unul politic şi că, în cazul în care va fi condamnat definitiv, el vrea să ştie şi pentru ce anume, deoarece se consideră nevinovat.

,,Mai am o intrebare, daca voi fi condamnat sa stiu si pentru ce. Dincolo de sentimentul de nevinovatie. Nu stiu legatura dintre fascism si procesul meu. Nu am avut niciodata discutii cu Alesu Floarea in sediul Consiliului Juddetean sau la mine in birou in legatura cu cele doua inculpate. Sunt total nevinovat si va asigur, indiferent de ce decizie veti lua, nu am stiut ca cele doua doamne nu merg la serviciu si consider ca e un dosar politic. Reafirm ca sunt nevinovat", a spus Dragnea in incheierea declaratiei din fata instantei.

Dosarul angajarilor fictive de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, in care Liviu Dragnea a fost condamnat in prima instanta la 3 ani si 6 luni inchisoare cu executare, a fost amanat pe parcursul a mai multe termene de judecata, in urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de 5 judecatori.

Sursa : www.mediafax.ro