15 apr 2019 - ICCJ

Dragnea la ICCJ, dupa ce a fost condamnat pentru ca „era un fel de Dumnezeu" (Motivarea)

Inalta Curte, Completul de 5 judecători, judeca luni, 15 aprilie 2019, dosarul liderului PSD Liviu Dragnea (foto) in dosarul angajarilor fictive in care acesta a primit la fond o condamnare de 3 ani si 6 luni inchisoare, luata la limita, cu 2 la 1. Posibil ca acesta sa fie ultimul termen, iar Completul de 5 judecatori sa ramana in pronuntare.

In timp ce judecatorii de la fond, judecatorii Geanina Arghir si Cristian Epure si-au justificat hotararea de a-l condamna pe Dragnea invocand drept dovada a vinovatiei liderului PSD si opinia personala a unuia dintre martorii audiati in cauza, care a afirmat ca “Liviu Dragnea era un fel 'de Dumnezeu', in sensul ca toata lumea il asculta, sa nu il supere”, judecatorul Stefan Pistol a făcut opinie separata, in sensul achitarii, in baza art. 16 alin.1 lit.c din Cpp care prevede ca “nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea”. Stefan Pistol subliniaza ca

nu se pot retine ca probe temeinice in acuzare afirmatii sau opinii personale ale unui martor, avand in vedere ca martorul este audiat cu privire la fapte sau imprejurari de fapt, iar nu cu privire la opinii sau pareri personale despre persoana inculpatului, in speta Liviu Dragnea.

In motivarea pentru achitare este invocata decizia CEDO, care a statuat ca in anumite domenii, utilizarea unor prezumtii de fapt pentru a stabili vinovatia unei persoane nu contravine prezumtiei de nevinovatie a acesteia. Magistratul retine in motivare, citand din decizia CEDO ca: “Orice sistem de drept cunoaste astfel de prezumtii, insa in materie penala statele sunt obligate sa nu depaseasca anumite limite in utilizarea lor, intrucat prin utilizarea lor excesiva puterea de apreciere a judecatorului ar fi golita de continut, daca vinovatia unei persoane ar fi stabilita pe baza unor prezumtii. In consecinta, Curtea a considerat ca astfel de prezumtii sunt admisibile doar in masura in care sunt rezonabile, prezuma lucruri dificil sau imposibil de probat si pot fi rasturnate de catre persoana interesata”. Citiţi aici motivarea judecatorului Pistol privind achitarea lui Liviu Dragnea, dar şi motivarea magistratilor Geanina Arghir si Cristian Epure pentru condamnarea acestuia

Sursa : www.juri.ro