09 nov 2018 - DNA

Traian Basescu a iesit dupa aproape 4 ore de la audieri la DNA: Este o ancheta a statului israelian care nu vizeaza cetateni romani

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a părăsit, vineri, sediul DNA după aproape 4 ore de audieri, precizând că a fost chemat din cauză că a fost martor într-o comisie rogatorie. El a refuzat să dea detalii despre dosar.

"Am fost martor, la o comisie rogatorie", a declarat Traian Basescu, la iesirea de la sediul central al Directiei Nationale Anticoruptie.

Intrebat daca respectiva comisie rogatorie a fost din Israel, fostul presedinte al Romaniei a refuzat sa raspunda. Traian Basescu nu a spus nici in ce dosar a fost chemat sa dea declaratii.

Ulterior, fostul sef al statului a venit cu precizari la un post TV.

"A fost o audiere in cadrul unei comisii rogatorii despre care nu pot spune mai mult, dar nu vizeaza cetateni romani. O comisie rogatorie, deci e vorba de un stat strain. Este o ancheta a statului israelian care nu vizeaza cetateni romani", a declarat la B1TV Traian Basescu.

El a mai spus ca isi mentine "statutul de om care nu face delatiuni pe la procurori, indiferent unde sunt ei".

Pana la ora transmiterii stirii, procurorii DNA nu au dat informatii referitor pe acest subiect.

Sursa : www.mediafax.ro