26 oct 2020 - DNA

Gandurile lui Cristoiu: Binomul SRI-DNA revine. Tinta este Pro Romania, din cauza domnului Silviu Predoiu

Publicistul Ion Cristoiu afirma ca, prin solicitarea procurorilor de a incepe urmarirea penala impotriva Nicolae Banicioiu, suspectat de trafic de influenta si luare de mita, pe vremea cand era ministru (2012-2014) reinvie binomul SRI-DNA care astfel vrea sa dea un semnal celor care ies din front.

Deputatul Nicolae Banicioiu este membru Pro Romania, partidul condus de Victor Ponta, pe ale carui liste candideaza la Bucuresti, pentru Camera Deputatilor, fostul director adjunct al SIE, Silviu Predoiu.

"Revine binomul SRI -DNA (...) Dupa parerea mea, Pro Romania este tinta din cauza domnului Silviu Predoiu. Intrarea in politica a dlui Predoiu, care este o premiera (...), a deranjat pe fostii colegi si cred ca a deranjat foarte multa lume pentru ca s-ar vrea, zic eu, nu cobesc, un exemplu. E un mesaj sa stea cuminte. Sigur ei vor merge inainte. Dar daca pierde Pro Romania si cap de lista la Bucuresti este dl Predoiu, atunci este o lectie pentru altii, pentru ca, de regula, in Romania nu e ca in America sa ajunga seful CIA, presedinte. Oricum e o campanie impotriva Pro Romania", a afirmat publicistul duminica seara la emisiunea Gandurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Dupa solicitarea DNA de a-i ridica imunitatea parlamentara, Nicolae Banicioiu a anuntat ca renunta sa mai candideze pentru un mandat de parlamentar din partea Pro Romania. "Sunt pentru a se ridica imunitatea deoarece nu am nimic de ascuns si cred ca totusi clarificarea cat mai rapida a situatiei, va fi in interesul tuturor. Inteleg ca odata cu inceputul campaniei electorale acesta ar fi un subiect care poate ar ingreuna lamurirea lucrurilor si din aceasta cauza am decis ca nu voi mai candida!", a anuntat Nicolae Banicioiu pe pagina sa de Facebook.

Ion Cristoiu adauga ca nu este prima data cand binomul da un astfel de semnal, un exemplu fiind cazul fostului lider al PSD, Liviu Dragnea, si sustine ca succesorul acestuia, Marcel Ciolacu, a invatat atat de bine lectia incat uneori social-democratii au devenit mai radicali decat USRPLUS.

"A considerat ca trebuie sa dea un semnal. Sa stiti ca foarte multe din deciziile exagerate, cum a fost si Liviu Dragnea sunt lectii. Lectia lui Ceausescu executat de Craciun. Adica semnalul transmis de Moscova a fost <ma, daca mai vine vreunul in fruntea acestei tari si mai clampane cu independenta, asa o sa pateasca>. Liviu Dragnea a incercat si el, sigur, stangaci ,sa fie el ca Viktor Orban si atunci a zis da?, si i-a transmis atit de bine lui Ciolacu incat Ciolacu nu mai stie... Daca observati PSD a devenit USR-PLUS, uneori sunt mai radicali decat USRPLUS. Nu are nicio sansa, PSD nu se adreseaza electoratului USRPLUS", a punctat publicistul.

Sursa : www.mediafax.ro