Fostul sef al Politiei Cluj, Ion Mircea Rus, retinut de procurorii DNA. Si alti comisari, retinuti
Fostul şef al Poliţiei Cluj, Ion Mircea Rus, a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu. De asemenea, în acelaşi dosar au fost reţinuţi şi adjunctul IPJ Cluj, Daniel Dorin Graur, precum şi comisarul Elek Marton, şeful Poliţiei Dej.
Procurorii DNA - Serviciul teritorial Cluj au dispus joi inceperea urmaririi penale in personam si retinerea pentru 24 de ore, a comisarului sef de politie, la data faptei sef al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Cluj, Ion Mircea Rus, cercetat pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata, a lui Daniel Sorin Graur, comisar sef de politie, adjunct al Sefului Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Cluj, cercetat pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata, a Ioanei Paula Bob, comisar sef de politie, sefa a Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Cluj, cercetata pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata si a lui Elek Marton, comisar sef de politie, Sef al Politiei Municipiului Dej cercetat pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la fals intelectual, purtare abuziva si complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata.
,,In perioada mai - iunie 2021, suspectul Rus Mircea Ion, in calitatea mentionata mai sus, ar fi dispus cu incalcarea prevederilor legale (art. 27 indice 16 din Legea 360/2002) imputernicirea suspectului Marton Elek la conducerea Politiei Municipiului Dej, pentru a treia oara consecutiv, in scopul obtinerii de catre acesta din urma a unui folos atat patrimonial constand in drepturile salariale aferente functiei pentru care a fost imputernicit cat si nepatrimonial constand in numirea sa intr-o functie de conducere. In demersul sau, suspectul Rus Mircea Ion ar fi beneficiat si de ajutorul celorlalte persoane cercetate in prezenta cauza, care au realizat acte specifice procedurilor de mutare si de imputernicire in functie, cunoscand caracterul nelegal al acestora", spun procurorii DNA.
In plus, potrivit DNA, in intervalul iunie - septembrie 2022, Elek Marton, in calitate de sef al Politiei Municipiului Dej, i-ar fi solicitat telefonic in repetate randuri ofiterului de serviciu din subordine, sa-l ponteze in registrul de ore suplimentare, in zilele de sambata si duminica, cu motivatia ca ar fi fost planificat de serviciu ,,din partea conducerii", in conditiile in care acesta nu s-a prezentat la locul de munca.
,,Consecintele acestor demersuri ar fi fost intocmirea in fals a unor inscrisuri oficiale privind efectuarea orelor de munca suplimentara de catre lucratorii de politie urmata de obtinerea de catre suspectul Marton Elek a unor beneficii necuvenite (plata drepturilor salariale sau oferirea zilelor libere de compensare pentru orele suplimentare lucrate)", potrivit DNA.
Apoi, in intervalul august 2020 - septembrie 2022, Elek Marton, in repetate randuri, in exercitarea atributiilor de serviciu, a adresat expresii jignitoare lucratorilor de politie din cadrul Politiei Municipiului Dej si din cadrul Sectiei Rurala de Politie Dej, potrivit procurorilor.
Sursa : www.mediafax.ro