16 dec 2022 - DNA

DNA: Niculae Badalau, trimis in judecata pentru trafic de influenta si dare de mita

Fostul vicepreşedinte al Curţii de Conturi a României, Niculae Bădălău a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi dare de mită în formă continuată, potrivit unui comunicat transmis vineri de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Procurorii din cadrul DNA - Sectia de combatere a coruptiei, au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv a lui Niculae Badalau, la data faptelor consilier de conturi in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei si vicepresedinte al Autoritatii de Audit din cadrul aceleiasi institutii, pentru comiterea infractiunilor de trafic de influenta si dare de mita in forma continuata.

In acelasi dosar a fost trimisa in judecata si o alta persoana fizica, reprezentant al unei societati comerciale, pentru comiterea infractiunii de complicitate la dare de mita.

,,In zilele de 9 august 2022 si 19 noiembrie 2022, inculpatul Badalau Niculae i-ar fi pretins unui primar de comuna sa atribuie un anumit contract unei societati administrate de o ruda a inculpatului. Contractul viza ,,Reabilitarea sistemului de alimentare cu apa potabila...," fiind estimat la valoarea de 7.071.925 lei fara TVA. In schimbul acestui ,,serviciu", inculpatul ar fi promis ca va determina o persoana din conducerea Companiei Nationale de Investitii (C.N.I.), asupra careia a lasat sa se inteleaga ca are influenta, sa asigure finantarea a doua proiecte depuse la aceasta institutie de primaria respectiva. In perioada 2021-2022, in contextul derularii unui contract pe care aceeasi primarie il avea incheiat cu aceeasi societate comerciala, privind ,,Infiintare retea de alimentare cu apa...", inculpatul Badalau Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate in prezenta cauza, i-ar fi oferit primarului mai multe sume de bani pentru ca, in schimb, acesta sa efectueze in continuare platile catre firma respectiva, chiar si pentru lucrari neconforme", arata DNA in rechizitoriu.

Potrivvit DNA, la data de 19 noiembrie 2022, Niculae Badalau i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului mentionat mai sus, dar si dintr-un viitor contract a carui atribuire urmarea sa o obtina pentru aceeasi firma, de la primaria respectiva. Ulterior, in data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiasi om de afaceri, Badalau i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentand o parte din suma de bani promisa in legatura cu contractul in derulare.

In cauza au fost dispuse masuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.

Sursa : www.mediafax.ro