22 sep 2021 - DNA

DNA despre dosarele ,,scandalul Barna": Un dosar este in continuare in cercetare ,,in rem", al doilea dosar a fost clasat in iunie 2021, dupa o odisee de 3 ani si 2 luni, pe ,,fapta nu exista" - DOCUMENT

Un raspuns oficial al DNA, transmis la solicitarea Mediafax si Aleph News, arata ca dosarul Directiei Nationale Anticoruptie referitor la sesizarile DLAF din mai 2021 inca se afla pe rolul DNA, fiind inceputa urmarirea penala ,,in rem", nicio persoana pana in prezent neavand calitatea de suspect sau inculpat.

,,Un dosar avand la baza aspectele la care faceti referire este in lucru pe rolul DNA - Structura Centrala, fiind inceputa urmarirea penala doar cu privire la fapta ("in rem"), prin urmare, in acest moment, nicio persoana nu are calitatea de suspect sau inculpat", se arata in raspunsul DNA.

Pe 11 mai 2021, Departamentul pentru lupta antifrauda -DLAFa anuntat intr-un raspuns pentru Mediafax si Aleph News ca afinalizat actiunile de controlprivind modul in care au fost implementate proiectele finantate dinFondul Social European (FSE) prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritara 6 - ,,Promovarea incluziunii sociale", Domeniul major de interventie 6.1 - ,,Dezvoltarea economiei sociale":,,Punti comunitare"(POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760),,,SES-am Deschide-te!"(POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699),,,Incluziune sociala si pe piata muncii prin intreprinderi sociale"(POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritoriala Judetul Alba, prin Consiliul Judetean Alba.

,,In urma verificarilor efectuate in cazul proiectelor ,,Punti Comunitare" (cod SMIS 56760) si ,,SES-am deschide-te!" (cod SMIS 56699)au rezultat indicii privind posibila savarsire a unor fapte de natura penalamotiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifrauda -DLAFa procedat, la data de 05.05.2021, la intocmirea actelor de sesizare. Intreaga documentatie se afla in procedura de transmitere catre Directia Nationala Anticoruptie - Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie. Constatarile vizeaza4 persoanecare, la data faptei, detineau calitatile deexpert cu atributii de recrutarerespectiv,manageri ai structurilor de economie sociala(entitati infiintate in cadrul proiectelor).

Cu privire la proiectul,,Incluziune sociala si pe piata muncii prin intreprinderi sociale"(POSDRU/84/6.1/S/53560 - cod SMIS 21583), in urma verificarilor efectuatenu au rezultatindiciiprivind savarsirea unor fapte de natura penala. Iar verificarile cu privire la proiectul,,Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural"(POSDRU/135/5.2/S/125782 - cod SMIS 51031), avand ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanta pentru Dezvoltare DCG SRL, sunt in curs. Conform prevederilor legale, Departamentul pentru lupta antifrauda -DLAFva putea oferi mai multe informatii numai dupa finalizarea investigatiilor", a anuntat pe 11 mai DLAF.

In privinta celui de-al doilea dosar penal deschis de DNA cu referire tot la ,,scandalul Barna" ( dosarul nr.38/P/2018 al DNAAlba, inregistrat la DNA Central sub nr.224/P/2019), DNA a anuntat prin raspunsul oferit Mediafax si Aleph News ca, dupa 3 ani, la data de 14 iunie 2021 a clasat cauza, pe motiv ca ,,fapta nu exista".

In raspunsul transmis Mediafax, procurorii DNA ofera si amanunte in legatura cu istoria acestui dosar, dupa cum urmeaza:

,,Nicio persoana nu a avut calitatea de suspect sau inculpat in dosarul al carui numar de inregistrare il mentionati in cerere.

Initial, cauza s-a aflat pe rolul DNA - Serviciul teritorial Alba Iulia avand ca obiect presupuse infractiuni asimilate celor de coruptie si a unor infractiuni indreptate impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

In aceasta cauza, in care urmarirea penala a fost inceputa doar cu privire la fapta "in rem", la data de 02 aprilie 2018, procurorii anticoruptie au dispus solutia clasarii conform art. 16 alin 1, lit. b (,,fapta nu este prevazuta de legea penala ......") din Codul de Procedura Penala. De asemenea, a mai fost dispusa solutia disjungerii si continuarea cercetarilor intr-o cauza nou constituita in cadrul aceleiasi unitati de Parchet.

In acest nou dosar, la data de 18 martie 2019, procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus solutia clasarii.

Ulterior, la data de 28 octombrie 2019, procurorul sef adjunct al Directiei Nationale Anticoruptie a dispus infirmarea in intregime a ordonantei de clasare, redeschiderea si reluarea urmaririi penale, in aceasta cauza.

In cursul lunii octombrie 2019, pe baza informatiilor aparute in media, procurorii anticoruptie s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea unor presupuse infractiuni indreptate impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Ulterior, cele doua dosare (cel redeschis si cel constituit prin sesizare din oficiu) au fost reunite, iar in noul dosar, pentru completarea cercetarilor, s-a dispus efectuarea unei constatari tehnico - stiintifice de catre specialisti din cadrul DNA si a unui control de specialitate din partea Departamentului pentru Lupta Antifrauda - DLAF.

Nici din constatarea tehnico-stiintifica, nici din controlul DLAF nu au rezultat indicii privind nerespectarea prevederilor legale in vigoare referitoare la procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica si nici cu privirea la savarsirea unor fapte de natura penala care sa afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene.

In consecinta, dupa epuizarea cercetarilor, la data de 14 iunie 2021, a fost dispusa solutia clasarii in conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. a (,,fapta nu exista") din Codul de Procedura Penala.

Considerentele pe care s-a intemeiat aceasta solutie au avut la baza faptul ca, in urma cercetarilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe si suficiente pentru a dovedi dincolo de orice indoiala rezonabila ca faptele pretins a fi savarsite intrunesc conditiile de tipicitate ale infractiunilor investigate."

by on Scribd

Sursa : www.mediafax.ro