14 ian 2021 - DNA

Acuzatiile oficiale aduse de procurorii DNA dupa vizita lui Liviu Dragnea in SUA, la investirea lui Donald Trump

,,Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate celor de coruptie au dispus efectuarea urmaririi penale fata de urmatorii suspecti:

Nicolae, la data faptelor presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte al unui partid, in sarcina caruia s-au retinut doua infractiuni de trafic de influenta si folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000);

Dimitrescu Gheorghe, la data faptei consilier parlamentar, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de cumparare de influenta", anunta DNA.

Procurorii anticoruptie precizeaza ca in exista suspiciunea ca in perioada ianuarie- mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la un om de afaceri, suspect in cauza, foloase necuvenite pentru sine si pentru partid, constand in asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de investire a presedintelui SUA, din perioada 17 - 21 ianuarie 2017, desfasurate la Washington D.C (SUA), in baza unui pachet de beneficii in valoare de 250.000 dolari, acces obtinut prin intermediul unui om politic si de afaceri american, vicepresedinte al Comitetului Prezidential de Inaugurare, precum si asigurarea unor servicii de lobby si consultanta politica in valoare de 30.000 USD, in favoarea partidului din care facea parte. Banii respectivi ar fi fost platiti, in luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul in insulele Virgine Britanice si conturi bancare in Cipru, controlata de omul de afaceri roman cu ajutorul altor doua persoane, suspecte in cauza.

,,In acest context, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, in favoarea omului de afaceri roman, suspect in cauza, influenta reala pe care o avea fata de prim-ministrul si alti membri ai Guvernului Romaniei, promitandu-i ca ii va determina pe acestia sa ii asigure interesele de afaceri, in special din domeniul militar si al intelligence, pe care omul de afaceri roman le avea in Romania", se mentioneaza in comunicatul DNA.

De asemenea, in perioada mai - octombrie 2017, Dragnea si-ar fi folosit autoritatea si influenta ce au decurs din calitatea de presedinte PSDfata de suspectul Dimitrescu Gheorghe, precum si fata de alte doua persoane, in scopul de a obtine, in aceeasi perioada de timp, foloase necuvenite pentru sine si pentru partid, cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 334/2006 privind finantarea partidelor politice, constand in servicii de lobby in valoare de 100.000 USD. Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americana de lobby, pentru stabilirea si perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu inalti oficiali americani.

,,In scopul ascunderii adevaratilor beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Dragnea Nicolae-Liviu si partidul politic, plata sumei de 100.000 USD ar fi fost efectuata de o societate americana cu sediul in New York, detinuta de un cetatean romano-american, urmand ca acestuia sa i se restituie in Romania suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi si intamplat, suma fiind procurata in parte de suspectul Dimitrescu Gheorghe, respectiv 45.000 euro. In schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, in perioada iunie - iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat in favoarea acestuia, influenta reala pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promitand ca il va determina pe inaltul demnitar sa il desemneze pe Dimitrescu Gheorghe in functia de consul general al Romaniei la Bonn, lucru care s-a si intamplat", potrivit DNA.

Procurorii DNA precizeaza ca in cauza se mai efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Sursa : www.mediafax.ro