22 aug 2022 - DIICOT

Politia pakistaneza a formulat acuzatii de terorism impotriva fostului premier Imran Khan. Pakistanul este o tara ce detine arme nucleare

Poliţia pakistaneză a formulat acuzaţii de terorism împotriva fostului premier Imran Khan, au anunţat luni autorităţile, ceea ce a dus la o escaladare a tensiunilor politice din ţară ce deţine arme nucleare, în timp ce premierul destituit organizează mitinguri de masă pentru a reveni la putere.

Acuzatiile au fost formulate in urma unui discurs pe care Khan l-a tinut sambata la Islamabad, in care a promis ca va da in judecata ofiteri de politie si o magistrata si a afirmat ca un colaborator apropiat a fost torturat dupa arestarea sa, relateaza AP.

Khan insusi nu a vorbit in mod public despre ultimele acuzatii impotriva sa. Cu toate acestea, un tribunal din Islamabad a emis o asa-numita "cautiune de protectie" pentru Khan pentru urmatoarele trei zile, impiedicand politia sa il aresteze, a declarat Shah Mahmood Qureshi, un lider important al partidului sau de opozitie Tehreek-e-Insaf.

Luni, sute de membri ai Tehreek-e-Insaf au stat in fata casei lui Khan in semn de sustinere, in timp ce fostul premier tinea intalniri in interior. Partidul a avertizat ca va organiza mitinguri la nivel national daca Khan va fi arestat.

In cadrul sistemului juridic pakistanez, politia depune ceea ce se numeste un raport de prima informare cu privire la acuzatiile impotriva unei persoane acuzate la un judecator magistrat, care permite avansarea anchetei. In mod obisnuit, politia aresteaza si interogheaza apoi acuzatul.

Raportul impotriva lui Khan include marturia judecatorului magistrat Ali Javed, care a descris faptul ca a fost prezent la mitingul de sambata de la Islamabad si l-a auzit pe Khan amenintandu-l pe inspectorul general al politiei pakistaneze si pe un alt judecator.

Sursa : www.mediafax.ro