16 sep 2020 - DIICOT

O cultura de cannabis ascunsa in vie a fost gasita de DIICOT

Politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Olt si procurorii DIICOT Olt au facut, marti si miercuri, patru perchezitii in judetele Olt si Arges, intr-un dosar de trafic si consum ilicit de droguri.

In timpul perchezitiilor, politistii au descoperit intr-o locuinta, in comuna Ganeasa, judetul Olt, o cultura indoor de cannabis, formata din 15 plante, in diferite stadii de crestere.

Totodata, in comuna Stolnici, judetul Arges, au fost descoperite 29 de plante de cannabis in ghivece, ce ar fi fost ascunse intr-o cultura de vita de vie.

,,In urma activitatilor, au fost ridicate seminte de cannabis, material vegetal uscat de culoare verde-oliv, grindere, diferite recipiente pentru prepararea drogurilor si un cantar de mare precizie. Din cercetari a reiesit faptul ca plantele de cannabis ar fi fost cultivate in vederea comercializarii ulterioare", arata Politia Romana.

Doi barbati si o femeie au fost dusi la sediul politiei, pentru audiere si dispunerea masurilor legale.

Sursa : www.mediafax.ro