02 oct 2020 - DIICOT

Doi politisti retinuti dupa perchezitiile de joi intr-un dosar de criminalitate organizata

Dupa perchezitiile de joi, in Bucuresti si judetele Ilfov, Vaslui si Brasov, cei doi politisti au fost audiati si retinuti pentru 24 de ore, iar vineri merg in instanta cu propunere de arestare preventiva.

Potrivit DGA, din investigatii a rezultat ca cei doi politisti au sprijinit activitatea unei grupari de crima organizata, incercand, totodata, sa intervina in pretinsa musamalizare a unei tentative de omor.

Astfel, unul dintre cei doi suspecti, la data comiterii faptelor comisar de politie in cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti - Serviciul Antidrog, in calitate de membru al unei grupari care se ocupa de paza cluburilor din Bucuresti, a initiat o relatie de colaborare cu liderul gruparii infractionale, iar impreuna cu acesta, pentru obtinerea de profituri financiare si ,,albirea" provenientei ilicite a acestora, a intreprins demersuri pentru deschiderea si administrarea in fapt a doua case de pariuri sportive, ce functionau de drept ca puncte de lucru ale unei societati comerciale coordonate de catre liderul gruparii.

De asemenea, politistul acorda ,,consiliere juridica" atunci cand liderul grupului sau alti membri erau implicati in comiterea unor infractiuni.

Printre infractiunile pentru care este cercetat liderul gruparii se afla si instigarea unor membri ai grupului pe care il conducea la savarsirea unor acte de violenta asupra unei persoane care le-a denuntat activitatile infractionale. Astfel, pentru a-l intimida, liderul i-a pus pe cei doi sa actioneze cu violenta asupra denuntatorului, fapt consumat la data de 9 ianuarie 2020, la o adresa din Bucuresti, unde denuntatorul a fost atras si unde a primit lovituri cu o sabie, in urma carora a suferit leziuni traumatice ce i-au pus in primejdie viata.

Cazul a fost preluat spre cercetare politieneasca iar ulterior, in perioada ianuarie - aprilie 2020, cel de-al doilea politist suspect in cauza, avand calitatea de comisar sef de politie, a primit pentru sine suma de 5000 de euro de la membrii gruparii, pe care i-a lasat sa creada ca ar avea influenta asupra unui procuror sau judecator, promitand ca ii va determina pe acestia sa inlocuiasca masura arestarii preventive dispusa fata de autorul tentativei la omor.

In urma perchezitiilor la cei doi politisti au fost identificate diferite bunuri si inscrisuri utile probatoriului in cauza.

In aceeasi cauza, 30 de perchezitii au avut loc joi in Bucuresti si judetele Ilfov, Vaslui si Brasov. Gruparea vizata se ocupa, printre altele, de proxenetism, camata, spalare de bani, dar controla si cluburi de noapte din Capitala si vindea la preturi mari masti si dezinfectanti.

Sursa : www.mediafax.ro