21 dec 2020 - Procurori

William Barr nu va numi procurori speciali in cazul lui Hunter Biden si al fraudelor electorale

-

William Barr, secretar american al Justitiei si procuror general in exercitiu, a declarat luni seara ca nu va numi procurori speciali pentru investigarea lui Hunter Biden, fiul presedintelui-ales Joseph Biden, si nici in cazul fraudelor electorale reclamate de presedintele in functie, Donald Trump. William Barr a dat asigurari ca investigatia care vizeaza activitatile fiscale ale lui Hunter Biden este gestionata "in mod corespunzator". "Cred ca, in masura in care exista o investigatie, aceasta este gestionata responsabil si in mod profesionist. Din acest punct de vedere, nu vad niciun motiv pentru a numi un procuror special si nu intentionez sa fac acest lucru inainte de plecare", a declarat William Barr, potrivit publicatiei The Hill. William Barr a demisionat saptamana trecuta, pe fondul disensiunilor cu presedintele in functie al SUA, Donald Trump. William Barr a precizat ca nu va numi procuror special nici in investigatia referitoare la presupusele fraude reclamate de Donald Trump in scrutinul prezidential din noiembrie, castigat de Joseph Biden. "Daca as fi crezut ca procurorul special este instrumentul corect in aceasta etapa si ca ar fi trebuit numit unul, as face acest lucru, dar nu consider ca este asa si nu intentionez sa fac acest lucru", a subliniat William Barr. Presedintele in functie al SUA, Donald Trump, a declarat ca nu este implicat in niciun fel in procedurile de investigare a lui Hunter Biden. "Nu am nicio implicare in potentiala inculpare a lui Hunter Biden sau a familiei Biden. Sunt doar alte stiri false. De fapt, mi se pare foarte trist sa asist la asa ceva", a afirmat Donald Trump. Conform unor surse de la Washington, Trump ar vrea ca Departamentul Justitiei sa desemneze un procuror special pentru anchetarea afacerilor lui Hunter Biden. Jeffrey Rosen, numit de Trump procuror general interimar dupa demisia lui William Barr, a refuzat sa spuna daca va numi ori nu un procuror special. Numirea unui procuror special ar ingreuna procedurile de anulare a investigatiei de catre viitorul procuror general al SUA, care urmeaza sa fie numit de Administratia Joe Biden. Hunter Biden a anuntat in urma cu doua saptamani ca activitatile sale fiscale fac obiectul unei investigatii federale, o situatie care genereaza noi semne de intrebare referitoare la afacerile financiare expuse in timpul campaniei electorale. Acesta a fost criticat frecvent de presedintele Donald Trump si de aliatii acestuia, care l-au acuzat ca a profitat de conexiunile sale politice. Donald Trump si sustinatorii sai au denuntat, fara dovezi, presupuse acte de coruptie asociate activitatilor pe care Hunter Biden le-a desfasurat in Ucraina in perioada in care tatal sau, Joseph Biden, era vicepresedinte al SUA. William Barr stia din primavara de investigatiile care vizau activitatile financiare ale lui Hunter Biden, dar informatiile nu au fost dezvaluite in campania electorala, au declarat surse citate de publicatia The Wall Street Journal. Ancheta federala care vizeaza activitatile lui Hunter Biden este coordonata de Biroul procurorului statului american Delaware. Conform publicatiei The Wall Street Journal, ar mai exista o ancheta lansata de procurorii din Manhattan (New York). Niciuna dintre investigatii nu il implica in vreun fel pe presedintele-ales, Joseph Biden, au precizat sursele citate. Presedintele-ales al Statelor Unite, Joseph Biden, a declarat vineri ca acuzatiile la adresa fiului sau, Hunter Biden, sunt utilizate pentru a-l viza pe el, in ceea ce considera a fi un joc politic "incorect". "Avem mare incredere in fiul nostru. Nu sunt ingrijorat de acuzatiile care i se aduc. Sunt folosite pentru a se ajunge la mine. Cred ca este un joc incorect. Dar aceasta este situatia, este un om adult. Este cel mai inteligent om pe care il cunosc, ma refer la capacitatea intelectuala pura. Atat timp cat el este bine, suntem si noi bine", a declarat Joseph Biden intr-un interviu acordat postului CBS.

Sursa : www.mediafax.ro