Jurnalista rusa care a criticat razboiul lui Putin in Ucraina se teme ca a fost otravita. Procurorii francezi au deschis o ancheta
Procurorii francezi investighează posibila otrăvire a fostei jurnaliste a televiziunii ruse de stat devenită critic al Kremlinului, Marina Ovsiannikova, după ce aceasta s-a îmbolnăvit brusc la Paris în această săptămână.
Ovsiannikova ar fi cerut ajutor joi dupa-amiaza "pentru ca se prabusise in fata casei sale din arondismentul 6 si se temea de otravire", a declarat un purtator de cuvant al Tribunalului Penal din Paris.
Parchetul din Paris a declarat ca a deschis o ancheta privind incidentul, iar politia a examinat apartamentul ei in cadrul anchetei, potrivit .
Ovsiannikova, care a tinut prima pagina a ziarelor din intreaga lume in luna martie a anului trecut, cand a denuntat razboiul lui Putin impotriva Ucrainei in timpul unei emisiuni in direct la televiziunea rusa, a ramas sub supraveghere medicala joi, dar starea ei s-a imbunatatit, potrivit secretarului general al organizatiei Reporteri Fara Frontiere, Christophe Deloire.
La inceputul acestei luni, Ovsiannikova a fost condamnata in lipsa la opt ani si jumatate de inchisoare de catre un tribunal din Moscova pentru difuzarea de informatii false despre armata rusa. Acuzatiile se refereau la un protest pe care jurnalista l-a organizat in apropierea Kremlinului in iulie 2022, unde a tinut un afis in care spunea ca Vladimir Putin "este un criminal" si ca "soldatii sai sunt fascisti".
Jurnalista a fost plasata in arest la domiciliu inainte de proces, dar ulterior a fugit in Europa impreuna cu fiica sa, ceea ce a facut-o sa ajunga pe lista persoanelor cautate de Kremlin.
Sursa : www.mediafax.ro