10 ian 2021 - Procurori

Ion Cristoiu: Si Arghezi avea o parere proasta despre procurori

Publicistul Ion Cristoiu reia un articol publicat de Tudor Arghezi acum mai bine de un secol in care poetul face un portret al procurorului de atunci in contextul in care Facla, revista la care era colaborator, fusese anchetata si trimisa in judecata pentru atentat la bunele moravuri.

Redam integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

,,In 1913, revista de stinga, Facla, antiguvernamentala (la putere era Ionel Bratianu) si antimonarhica (anti-Carol I), condusa de N.D. Cocea, e trimisa in judecata de Parchetul de pe linga Tribunalul Ilfov la Curtea cu Jurati sub acuzatia de atentat la bunele moravuri. Faptul care declansase ancheta Parchetului si trimiterea in instanta il constituia publicarea pe coperta a desenului intitulat Rusinea tigancii. Tudor Arghezi, colaborator al publicatiei, infatiseaza astfel in tableta ,,Procesul revistei <>" din Seara, 15 mai 1913, intregul caz:

<Revista <> a publicat acum citeva luni, pe coperta, un desen care reprezenta figura domnului C. Banu, directorul ziarului <>, directorul revistei <>, profesor secundar si de seminar, deputat si liberal.

Parchetul, influentat probabil de efectele vreunei simpatii care nu figureaza la dosarul afacerii, a dat revista <> in judecata, si girantul acestei reviste a fost condamnat, in lipsa, la citeva luni inchisoare. Astazi procesul <> se judeca in opozitie.

Cititorul, fireste mirat, se va intreba cum se poate ca portretul unui deputat si profesor sa dea loc unui proces la Curtea cu Juri, cind il reproduce o revista. Este figura domnului Banu atit de primejdioasa incit sa faca asupra Parchetului efectul unui atentat? Poate ca surisul si barba de Crist a celui mai literat din directorii de ziare, la care scrupulul literar merge pina la a-l impiedica sa scrie, poate ca aceasta figura de apostol, cu prea putina chelie, sa alarmeze Justitia? Dar ce-i domnul C. Banu? Anarhist?

Sa examinam putin gravura <>. Pe pagina intiia a acestei reviste se infatiseaza o tiganca adorabila cu miinile la ochi.

Nimic anormal. O tiganca, destul de tinara, cu cosita incarcata de <> pe care voim sa-i credem de aur. Pina aici domnul Banu nu se vede nicaieri. Cel mult de i se gaseste asonanta numelui in cuvintul subliniat.

Dar tiganca e intreaga. Privind de aproape, femeia pare nuda, pina la un punct. E tocmai punctul incriminat. In loc de o frunza de vita sau de un evantaliu, desinatorul a crezut ca ascunde mai bine ceea ce nu trebuie vazut, subt o figura cu barba ca a domnului Banu.

Aici e toata gravitatea. Parchetul, fara sa se explice destul de clar, a gasit ca desenul este <>, si fiindca revista <>, unde scriu trei juristi, n-a crutat de multe ori magistratura, pe care acesti oameni de legi pretind ca o cunosc, girantul revistei a fost osindit ca un atentator la bunele moravuri, ca si cum el ar fi fost surprins violind o copila in gradina Cismigiu, sau in pielea goala si nebun, pe Calea Victoriei, la orele sase dupa-amiaza. Bunele moravuri la care a atentat revista <> sunt lumina ochiului public si sunt moravurile excelente, desigur, si foarte pure - nu este asa? - ale domnilor si doamnelor cu ghete americane etc., etc.>

Asadar, in prima instanta Parchetul a avut cistig de cauza. Explicatia trimite la ceea ce revista Facla scria in numarul din 9 februarie 1913, si anume ca pe 8 februarie 1913 publicatia a primit citatia pentru 12 februarie 1913. Dupa cum arata un text redactional din numarul urmator, cel din 16 februarie 1913, redactia a cerut aminare. Cum aceasta i-a fost refuzata, acuzata nu s-a prezentat. A fost condamnat girantul responsabil la 7 luni inchisoare pentru atentat la bunele moravuri. Textul redactional semnaleaza ca afacerea nu era lipsita de conotatii politice. Facla era o publicatie de o rara violenta impotriva lui Carol I. Nu intimplator, in iulie 1913, ca urmare a plingerii lui Carol I, Tudor Arghezi, Toma Dragu, Alexandru Filimon si N. D. Cocea sint condamnati pentru ofensa comisa public la adresa Domnitorului la cite 2 ani inchisoare si 10.000 lei amenda in solidar:

<Magistratura, asupra afacerilor, ghesefturilor si scandalurilor careia <> a luminat de atitea ori, magistratura care a inscris in istoria contimporana a Romaniei cea mai rusinoasa pagina prin sentintele ei in afacerea tramvaielor comunale, magistratura care se prostitueaza in fata tuturor politicienilor, se arvuneste oricarui samsar si se face partase la orice escrocherie, magistratura care constituie un pericol permanent pentru onoarea, pentru averea si pentru viata cetatenilor acestei tari, aceasta magistratura necinstita, destrabalata si cinica incearca sa se razbune contra noastra. >

La Curtea de Apel, procesul e cistigat de revista. In numarul din 18 mai 1913 si in cel din 25 mai 1913, sint publicate pe larg amanunte. Reportajul de la Proces e semnat de Tudor Arghezi in numarul din 18 mai 1913 sub titlul Impresii de sedinta. Publicistul scrie si despre primul proces din cadrul sedintei, cel dinaintea Procesului dedicat revistei, in care Gheorghe Craciun e condamnat la 5 ani inchisoare, pentru tentativa de omor. Iata un fragment din text, formidabila dovada despre forta geniului de a face bijuterii publicistice din orice:

<Procurorul invinovatea pe Gheorghe Craciun de indiferenta fata de viata omeneasca. Craciun iubea o tiganca si voia sa fie tiganca a lui. Tatal tigancii e un escroc specializat in operatia cunoscuta la Vacaresti sub numele <> si care consista in a face doi franci dintr-unul singur.

Se infatiseaza ca un dobitoc limbut si ca o sluga. Gheorghe Craciun avea figura si vorba unui om independent si mindru. Nevinovatia lui e mult mai mica de fapt decit a tiganului parinte, care ca sa subtilizeze cinci sute de lei lui Craciun, ii fagaduieste fata.

Dupa ce i-o refuza, Craciun scoate revolverul si gaureste pintecul fetii cu un glont. Fata este de fata, si gesticuleaza ca o cocoana, cu un deget mic si minjit de muci. >

Tudor Arghezi s-a ocupat indeaproape de proces. Pe linga cronica de sedinta, el va semna in Seara tabletele Procesul revistei <> (in Seara din 15 mai 1913) si O palma magistraturii (in Seara din 16 mai 1913). Pe linga comentarea sentintei, Tudor Arghezi face un portret genial al procurorului in general (ii spune magistrat), valabil nu numai la vremea respectiva, in 1913, dar si azi, in 2021, ca si in vecii vecilor:

<Juratii de ieri, care au avut sa judece procesul intentat revistei politice <> de catre magistrati, reprezentau opinia publica, lumea in fata prim-procurorului, reprezentant al moralitatii sociale si al statului.

Prim-procurorul, in speta domnul Budisteanu, s-a gindit ce i-ar putea face revistei <>, pe care o gasea, in seninatatea sa de arhanghel al Codului Penal, cam indrazneata; cum ar putea-o face sa treaca putin pe la Palatul Justitiei, intre jandarmi, dupa ce facuse mai multe vizite institutiei, fara sa fie poftita.

<> criticase, intr-adevar, magistratura, cu o violenta si cu un spirit de dreptate inca neobisnuite. Fara sa loveasca in toti magistratii, caci nu toti puteau fi la fel, revista judecata azi avea in vedere mai ales magistratura centrala, supusa politicii mai direct prin sefii ei, magistratura care ia parte la nedreptatile omenesti si sociale.

Un magistrat are conceptia lui despre lume. El vede in orice om, afara de dinsul, daca nu un criminal, dar un candidat la crima. Gesturile vietii, si cele mai frumoase sau mai justificate, ii par monstruoase. O definitie a lui ar fi ca universul e o inchisoare ce trebuie si mai bine inchisa cu lacate, cu ziduri, cu baionete. Magistratul are un sentiment de dispret pentru cunoscutii lui, pe care ii asteapta ca intr-o zi sau alta sa treaca pe la ghiseul unde se distribuie bilete pentru buna petrecere in puscarie.

Ii pare magistratului suspecta iubirea, ii pare suspecta prietenia, ii pare criminala independenta. Niciodata nu se jigneste mai profund amorul-propriu al magistratului specialist ca atunci cind aude cintindu-se libertatea si bravura. El nu admite indoiala, nu admite o critica a societatii constituite. Dusmaneste ideile care departeaza pe oameni de dogme, dusmaneste gindirea sloboda, rostirea sloboda. Inteligenta, arta, stiinta, toate aceste mijloace de individualizare ale omului, il scirbesc. Daca ar avea toate puterile pe care el le viseaza, lumea ar fi un ses de ruine, cu un magistrat urias, imbracat in purpura si hermina, deasupra, asezat draceste cu barbia pe miinile sprijinite in genunchi.

Domnul prim-procuror Budisteanu a si afirmat-o intr-o clipa de sinceritate: <>, spune primul-procuror.

Idealul profesional al magistratului model este sa se intrebe in fiece zi, cine trebuie siciit, cine a scapat neplictisit pina azi.

Atunci magistratul cauta, si gaseste. Acuza un articol literar de crima de stat; face dintr-un desen artistic o pornografie. Tagaduie idealul si-l spurca printr-o intimplare. Din filozofie face o faradelege. Toata cugetarea ia in ochii magistratului insemnatatea juridica a corpurilor delicte, si i se pare ca o urma de singe pe drumul omenirii.

Asa a facut domnul prim-procuror Budisteanu cu <>. Din idealismul ei intreg, acest magistrat a construit un atentat la bunele moravuri, ceva ca un negot de carne omeneasca. E adevarat ca primului-procuror i-au trebuit sfortari reale de cinism.

Juratii care n-au capatat hemoroizi pe scaunul curul, care nu s-au specializat in justitie, care sunt oameni dintre noi, buni si rai ca si noi, oameni inainte de toate si nu scoici legale retrase intr-un intuneric judecatoresc - juratii au stiut sa dea frazeologiei acuzatoare rangul ei, au stiut sa faca abstractie de magistrati, sa dea magistratura la o parte si printr-un verdict negativ sa achite revista <>, spre binele controlului politic si social si spre onoarea opiniei publice, satula de minciuni si manopere, si doritoare de adevaruri adevarate si spuse cu toata demnitatea in presa romaneasca.>"

NOTA: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

Sursa : www.mediafax.ro