07 mai 2019 - Judecători

O judecatoare da verdictul: “9 ani pentru nimic!”

“9 ani pentru nimic!”. Aceasta este concluzia judecatoarei Adina Daria Lupea (foto) de la Curtea de Apel Cluj in legatura cu modificarile la Codul de procedura penala, recent facute in Parlamentul Romaniei.

Adina Daria Lupea observa ca practic se revine la prevederile existente in Legea micii reforme din 2010 sau la cele din vechiul Cod de procedura penala dinainte de 2014.

Intr-o scurta analiza, judecatoarea Lupea enumera cateva dintre modificarile la Codul de procedura penala care reprezinta in realitate o revenire la vechile prevederi. In acest sens, Adina Daria Lupea se intreaba

unde sunt oare autorii Codurilor penale din 2014 si ce au acestia de spus. Cu alte cuvinte, judecatoarea Lupea subliniaza esecul modificarilor facute la Codul de procedura penala in urma cu mai bine de cinci ani.

Iata comentariul judecatoarei Adina Daria Lupea facut pe pagina sa de Facebook:

“9 ani pentru nimic!

Se revine la cele prevazute de legea micii reforme din 2010 sau la cele prevazute de vechiul cod de procedura penala, pana in 2014.

Apelurile pentru infractiunile urmarite la plangere prealabila sau pentru cele la care e posibila impacarea revin la tribunal.

Stramutarea se poate dispune din nou oriunde in tara, la instanta de acelasi grad.

Necompetentele de ordin public, cea dupa calitatea persoanei sau cea materiala, se pot invoca din nou oricand, pana la ramanerea definitiva a hotararii.

Se revine la notiunea de 'indicii temeinice'.

Inregistrarile facute de parti sunt probe, la fel ca cele de pe camerele de supraveghere sau cele realizate in locuri publice.

Camera preliminara, care a fost marunt tocata prin numeroase decizii ale CCR si care a ingreunat si prelungit solutionarea cauzelor, se abroga.

Art.370/2 este de fapt art. 300/2 din vechiul Cod de procedura penala.

In rest, sunt prevazute unele garantii suplimentare pentru suspect, inculpat sau persoana supusa unor masuri de supraveghere. Nimic spectaculos, doar 9 ani de experiente esuate.

Oare unde sunt redactorii codurilor din 2014? Nu au nimic de spus? In codul penal se revine la infractiunea in forma continuata, la modul de calcul al pedepselor in caz de concurs de infractiuni, la prescriptia speciala din vechiul cod penal. Doar cu titlu de exemplu”.

Sursa : www.juri.ro