11 mar 2019 - Judecători

Judecatoarea Lacramioara Axinte, reactie in forta impotriva magistratilor-activisti

Judecatoarea Lacramioara Axinte (foto) – presedinta Sectiei a II-a Civile, de Contecios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Botosani – a avut duminica, 10 martie 2019, o reactie in forta impotriva magistratilor, care in ultimele saptamani au inteles sa se faca actiuni, inclusiv forme mascate de greva, in semn de protest fata de OUG 7/2019 care modifica legile justitiei.

De altfel, arata judecatoarea Axinte, judecatorii si procurorii revoltati au fost incurajati in acest sens de catre insusi presedintele Klaus Iohannis, cel care a declarat in sedinta Plenului CSM de pe 6 ianuarie 2017: „Fiti mai vocali! Sunt politicieni care au impresia ca daca nu spuneti nimic, inseamna ca nu s-a intamplat nimic”.

Situatia actuala ar fi putut fi prevenita daca politicienilor li s-ar fi cerut atunci, in 2017, sau chiar mai devreme (de exemplu, in 2006, cand Teodor Atanasiu si-a pierdut postul de ministru al Apararii din cauza unor plangeri penale ce l-au facut pe presedintele Traian Basescu sa il suspende din functie), sa respecte

neimplicarea autoritatii judecatoresti in lupta politica, puncteaza Lacramioara Axinte.

Partea buna este ca nici acum nu e prea tarziu ca lucrurile sa fie indreptate, rolul esential revenindu-i Consiliului Superior al Magistraturii, care ar trebui sa sanctioneze deopotriva derapajele oamenilor politici, ale presei si ale magistratilor-activisti.

Postarea completa de pe blogul Lacramioarei Axinte:

„Justitie si politica

Justitia trebuie sa fie impartiala si independenta, spre deosebire de politica, care este partizana.

Epuizand argumentele care se refera de buna administrare a tarii si la viziunile evident diferite privind binele comun si directia in care trebuie sa se indrepte Romania, politicienii incearca sa foloseasca Justitia atat ca unealta impotriva adversarilor, dar si ca instrument de capitalizare a simpatiei electorale.

Atunci cand o hotarare a Justitiei este pe plac, este indelung laudata, iar atunci cand nu le este pe plac, devine opera adversarilor politici.

Dar aplauzele sau sudalmele nu se opresc la hotararile judecatoresti ori masurile luate de procurori, ci merg pana la Consiliul Superior al Magistraturii. Orice masura, hotarare, comunicat, intalnire a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este interpretata in cheie politica. Neaparat unii membri sunt intr-o tabara, iar altii intr-alta. Se inventeaza rudenii, proprietati, prietenii, conexiuni doar pentru da o aparenta de implicare politica judecatorilor si procurorilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Incercarea politicului de a amesteca Justitia in campania electorala perpetua in care se afla Romania, pare ca are succes la nivelul discursului public al unor judecatori si procurori, mai ales dupa indemnul explicit al Presedintelui Romaniei facut in sedinta Plenului CSM din ianuarie 2017, prin care li s-a cerut judecatorilor si procurorilor : „Fiti mai vocali, sunt politicieni care au impresia ca daca nu spuneti nimic, inseamna ca nu s-a intamplat nimic.”

Interviuri, scrisori, apeluri, brosuri, memorii ale unor judecatori si procurori, ce clameaza „amestecul politicului in justitie prin interventii legislative”, nu se deosebesc prea mult de discursul oamenilor politici. Rigoarea si argumentele juridice sunt inlocuite cu fraze populiste, acuzatii generale, metafore, hiperbole, sloganuri, demagogie.

Ba chiar mai nou, unii judecatori si procurori au inceput sa iasa in strada, cu pancarte si fluturand fraze lozincarde. Unii anunta chiar ca au organizat o excursie de protest la Bruxelles, unde intentioneaza sa stea in fata sediului Comisiei UE, pana ce un oficial, evident om politic, va binevoi sa ii primeasca.

Sigur toata aceasta sfortare a unor judecatori si procurori de a apara declarativ independenta judecatorilor si statutul procurorilor, ca fundament al statului de drept, fara sa existe niciun argument ca acestea sunt in pericol, fiind mai degraba o frica a unora de a raspunde pentru abuzuri, va fi folosita intens in lupta politica! Cel mai probabil vom vedea europarlamentari fotografiati alaturi de magistratii protestatari.

Dar cui ii mai pasa? Sunt deja peste 2 ani de cand unii judecatori si procurori au coborat in arena. Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor interzice acestora sa participe la manifestari cu caracter politic, ar zice unii, dar altii ar sustine ca aceeasi lege nu interzice „organizarea” acestor manifestari, care este perfect legala, pentru ca si judecatorii si procurorii au dreptul la libera exprimare.

Toate acestea nu s-ar fi intamplat daca politicienilor li s-ar fi cerut, cu multi ani in urma, cel putin de prin 2006 (n.r. judecatoarea trimite link catre un articol privind cazul Atanasiu), sau macar in 2017, dupa discursul Presedintelui in Plenul CSM, sa respecte neimplicarea autoritatii judecatoresti in lupta politica, lupta care nu trebuie dusa cu bata Justitiei, prin plangeri penale facute impotriva adversarilor si nici prin justificarea neputintelor proprii aruncand anatema ca Justitia este controlata de politic.

Cred ca nu este tarziu nici acum pentru actualul Consiliu Superior al Magistraturii sa-si ia in serios rolul de garant al independentei Justitiei, sanctionand atat derapajele oamenilor politici si presei, care incearca sa transforme judecatorii si procurorii in combatanti in arena politica, dar si celor care s-au lasat antrenati intr-o lupta care nu le apartine”.

Sursa : www.juri.ro