09 ian 2022 - Judecători

ISTORIA FARA PERDEA Marius Oprea / "Mars in celula, domnule procuror!" Destine paralele: Adrian Nitoiu si victimele sale. De la fost detinut politic si slujitor al regimului, la judecatorul lotului CPEx

Adrian Nitoiu a fost un judecator militar, cu gradul de general, de care-si aduc aminte cei care au urmarit procesele de dupa Revolutie. Nitoiu a fost cel care l-a judecat, intre altii, pe fostul sef al Securitatii, Iulian Vlad si pe ceilalti trei adjuncti ai sai, condamindu-i la sentinte grele cu inchisoarea. Judecatorul avut un destin neobisnuit in anii comunismului, cind "dosarul" atirna greu in cariera. "La coada la bataie n-am stat niciodata!" La finele anilor '50, fiind tinar procuror militar, Nitoiu a fost el insusi anchetat de Securitate (Directia de Contrainformatii Militare), pentru niste comentarii socotite "dusmanoase" si a fost condamnat, tinindu-se cont in mod agravant de pozitia sa, la 12 ani de munca silnica pentru "uneltire", nu la multa vreme de la arestare, in 19 mai 1959. Avea 29 de ani, cind in fata lui s-a deschis o usa grea a Fortului 13 Jilava, care parea sa-i pecetluiasa viitorul. In celula se aflau zeci de detinuti, fie in asteptarea procesului, fie a transferului la penitenciarele de executie a pedepsei, dupa pronuntarea sentintei, cind Nitoiu a fost imbrincit in aerul greu, plin de miros de transpiratie si fecale, amplificat de arsita verii si lipsa aerisirii si luminat de un bec chior. A fost insotit de cuvintele ,,Mars inauntru, domnule procuror". Era in 2 iulie 1959. Cuvintele au fost rostite special, pentru a atrage atentia detinutilor dinauntru, care sa-i aplice o corectie noului venit - la care si acesta, derutat, imbracat inca in uniforma militara, cu petlitele smulse, se astepta. Nu i s-a intimplat insa nimic, dupa cum mi-a povestit prietenul meu, fostul detinut politic Alexandru Mihalcea, pe atunci prezent si el in acea celula. Cu totii s-au prefacut ca dorm, dar cind s-a zavorit usa, totusi nimeni nu s-a grabit sa-i faca loc pe vreunul dintre priciurile supraaglomerate. Minat insa de curiozitate, Mihalcea, pe atunci tinar student la ziaristica, i-a facut in cele din urma un loc linga el. "L-am mai reintilnit pe Nitoiu in lagarul de la Salcia. Am devenit cumva prieteni, in conditiile in care, cu trecutul sau, nimeni nu se dadea in vint sa intre in vorba cu un fost procuror militar. Era destul de fricos in raporturile cu administratia, dar si cu ceilalti detinuti, prin prisma trecutul sau si pentru el anii de puscarie trebuie sa fi fost un calvar, sporit de faptele ce i se imputau de catre ceilalti condamnati politic. Mie mi-a devenit simpatic, dupa ce el, altfel un detinut care incerca sa fie model si sa-si indeplineasca norma de munca impusa in lagar, a primit totusi o bataie, pentru neindeplinirea ei, pentru ca nu-l prea ajuta fizicul. Statea sa-si astepte pedeapsa, in rind cu ceilalti detinuti, ocazie cu care Nitoiu a exclamat cu obida dom'le, am stat la coada la piine, la carne, la bilete la Opera, dar la bataie n-am stat pina acum". Cuvintele lui au intrat imediat in folclorul penitenciar si i-au atras prietenia lui Sandu Mihalcea. Cei doi aveau sa se reintilneasa peste ani, in cu totul alte conditii, in libertate - dar la o discutie care n-a mai fost una atit de prieteneasca. S-a intimplat pe 6 septembrie 1971, cind la Constanta s-a judecat un proces care a facut vilva - cel al unui fost contabil, condamnat nu pentru vreo delapidare, ci pentru ca era autorul unor poezii, care n-au fost pe placul cenzurii, care a gasit in ele "mesaje si instigari legionare", cu atit mai mult cu cit tatal contabilului condamnat, Radu Crisan, fusese "sef de cuib". Poeziile au ajuns pe mina Securitatii din corespondenta filata dintre tata si fiu si au dus la condamnarea celui din urma la nu mai putin de 12 ani de temnita. Sentinta primita de Crisan pentru niste versuri il revoltase pe Alexandru Mihalcea, dar ce l-a revoltat si mai mult a fost sa afle ca judecatorul poetului fusese nimeni altul decit maiorul Adrian Nitoiu, fostul sau "coleg" de la Jilava si Salcia, revenit in ,,sistemul penal socialst" ca judecator, la citiva ani dupa eliberarea sa. Aflind ca Nitoiu mai este inca in oras, seara, dupa ce a avut loc procesul si s-a dat sentinta, l-a invitat la el la cina, apostrofindu-l pentru pedeapsa prea mare pe care i-a administrat-o lui Radu Crisan, doar pentru niste de poezii. Adrian Nitoiu s-a aparat, spunind ca n-a avut ce face, pentru ca "acuzatul a recunoscut tot in ancheta". Nici cuvintele reprosului continuat de Sandu Mihalcea, "de parca n-ai sti cum se face o ancheta la Securitate", nu l-au determinat pe asprul judecator, recazut in mrejele stalinismului, sa-si recunoasca greseala condamnarii lui Radu Crisan, care facuse deja vilva in oras. Alexandru Mihalcea stia ca sentinta a fost pronuntata, culmea, de un fost detinut politic care cunostea pe propria-i piele cum functioneaza malaxorul Securitatii, dar in acelasi timp si un fost procuror stalinist; se pare insa ca in firea dedublata a lui Nitoiu, ultimul cistigase pentru totdeauna batalia, cum s-a vazut si din comportarea sa in judecarea lotului CPEx. Sau poate ca nu o pierduse niciodata. Maiorul Nitoiu si puterea poeziei Episodul condamnarii poetului-contabil Radu Crisan s-a incheiat tragic. Desi era din 1969 membru de partid, el a intrat in anchetele Securitatii, dupa ce Directia de presa si tiparituri (adica Cenzura) a sesizat-o cu caracterul "mistic-legionar" al versurilor sale, analizate de "experti" ai acesteia. Versurile, se spunea "sint daunatoare orinduirii noastre de stat, prin caracterul lor deschis ostil acestei orinduiri", iar referatul transmis Securitatii la 10 iunie 1971 sustinea ca "autorul manifesta in scris intentia repetata de rasturnare a regimului comunist, chiar cu mina armata, transpunind in imagini literare si alegorii mistice crezurile sale legionare din trecut". Aici, s-a facut, voit sau nu, o confuzie intre Radu Crisan si tatal sau - acesta din urma fiind fost legionar, si nu fiul. Dar, ce mai conta? Referatul era clar. Contabilul a fost arestat si anchetat. Desi, dupa cum se spune intr-un raport intern al Securitatii, "nu a fost supus unor constringeri fizice, Crisan a recunoscut, in scurt timp, faptele ce i se imputau, datorita unor presiuni morale". Acelasi raport spune ca a fost de fapt santajat si i s-a pus in vedere ca "starea de arest se va prelungi pina cind va recunoaste si fiecare ceas de intirziere in aceasta recunoastere nu e de natura sa-i usureze situatia". Adica, "stai aici, pina cind spui ce vrei noi sa auzim!" Asa s-a produs "recunoasterea" de care ii vorbea judecatorul Adrian Nitoiu fostului sau coleg de lagar de la Salcia, Alexadru Mihalcea. Timid, emotiv, suferind de hipertensiune arteriala, Radu Crisan a admis intr-un final ceea ce i se imputa - anume ca, intr-adevar, a incercat sa propovaduiasca idei legionare si sa rastoarne regimul, prin versuri. Ceea ce era o culme a puterii poeziei! Sa nu uitam insa ca atit activistii de partid, cit si securistii sau judecatorul Nitoiu aveau pe birou atunci, la momentul procesului, proaspete, "tezele din iunie 1971" ale Tovarasului Nicolae Ceausescu, cu privire la "noile orientari din cultura socialista", cit si la erorile grave petrecute pina atunci - iar pe una o aveau sub ochi. Nu e, astfel, deloc intimplator ca poeziile au fost socotite "periculoase". In vederea procesului, securistii care l-au anchetat pe Radu Crisan "i-au asigurat pe martorii citati de instanta din nou de vinovatia inculpatului, iar Radu Crisan a afirmat ca ofiterul de securitate a discutat si cu el, atragindu-i atentia: ... fii atent ce spui acolo la proces, ca vom cauta sa fim cit mai intelegatori cu mata". Astfel incit intr-adevar acesta "a recunoscut faptele imputate si a declarat ca activitatea sa literara era cea mai potrivita cale de a lovi in orinduirea socialista". Salvarea lui Radu Crisan a venit insa de la unul din acesti martori de la procesul, si anume Gabriel Dimisianu, pe atunci redactor sef adjunct la revista "Romania literara". El a atras atentia instantei asupra faptului ca metaforele acuzate, izvorite din firea elegiaca a poetului, pot fi considerate cel mult nereusite, stingace, dar nu "antisocialiste". La care judecatorul, maiorul Nitoiu, interpeleaza sarcastic martorul: "a gasit el poezii patriotice intre cele incriminate?" Fara sa se piarda cu firea, onorabilul critic a replicat, dind exemplul pastelurilor lui Alecsandri: "pot fi ele socotite nepatriotice?" Judecatorul, vizibil enervat, l-a concediat cu sarcasm pe martorul incomod, spunindu-i ca nu a venit acolo sa le tina lectii de literatura si a incheiat: "Bine, o sa incercam noi sa intelegem poezia". Si l-a condamnat pe Radu Crisan la 12 ani de temnita. Lucrurile nu s-au incheiat aici. Vizibil socat de asprimea sentintei, Gabriel Dimisianu a inaintat un memoriu la Comitetul Central, intrucit "atunci, la proces, am realizat ca traiam intr-un plin cosmar", a relatat ulterior criticul literar, vizibil socat de atitudinea judecatorului Nitoiu. In februarie, cind se pregatea judecarea recursului la proces, Dimisianu a fost primit la CC, unde a pledat chiar in fata lui Ceausescu cauza lui Radu Crisan. Urmarile nu s-au lasat asteptate. La 24 februarie 1972, bietul contabil-poet a fost achitat. De la Penitenciarul Poart Alba, a fost urcat in masina si dus la Bucuresti, unde i s-au prezentat scuze. Tovarasul Ceausescu l-a imbarbatat si i-a facut cadou chiar un costum de haine, iar personal Dumitru Popescu, "Dumnezeul" cenzurii din Romania socialista, s-a ingrijit sa-i publice o placheta de versuri, care cuprindea inclusiv "alegoriile mistice" incriminate de cenzori si de Securitate si in baza carora judecatorul Adrian Nitoiu l-a condamnat la 12 ani de inchisoare. Dar lui Radu Crisan nu i-au mai ajutat prea mult toate acestea. A fost grav afectat de cele sase luni de detentie la Poarta Alba, traite cu perspectiva celor 12 ani pe care ii avea de ispasit pentru "instigare la rasturnarea orinduirii sociale" si starea sanatatii lui (suferea, cum am aratat, de hipertensiune arteriala) s-a inrautatit iremediabil. El a murit la scurta vreme de la eliberare, iar costumul primit cadou la Comitetul Central din dispozitia lui Ceausescu i-a servit probabil drept costum de inmormintare. Procesul a avut urmari si pentru vinovatii acestui abuz. O nota interna a Securitatii arata ca s-a facut o ancheta, din dispozitia conducerii de partid, care a scos la iveala "lipsa de discernamint politic" a completului de judecata, "superficialitatea si usurinta cu care au examinat cazul". La fel, a fost incriminata cercetarea penala facuta de Securitate: "este deosebit de grav faptul ca cei doi ofiteri care au efectuat cercetarea penala, pornind de la ideea preconceputa a vinovatiei lui Crisan Radu, au recurs la practici ilegale". Prietenul meu Alexandru Mihalcea mi-a povestit ca anchetatorii lui Crisan de la Securitate, pe nume Cozac si Anghel - primul cu o spoiala de cultura, pentru ca raspundea de "intelectualii" orasului, "in schimb, cel de-al doilea o bruta, au fost scosi din Securitate si trimisi la munca de jos. Anghel a murit la scurta vreme, zice-se, de inima rea si, in cele din urma, chiar Adrian Nitoiu a fost scos din completurile de judecata, fiind trimis pe undeva, pe la grefa. Abia din 1977, Nitoiu a fost incadrat consilier juridic in Ministerul Apararii Nationale, de unde, cunoscindu-i-se probabil "intransigenta" judecatii din trecut si modul in care aplicase intodeauna "indicatiile" dinafara, a fost numit in 1990 in completul de judecata al CPEx si apoi in cel al capilor Securitatii. Unde a aplicat, dupa cum avea sa recunoasca el insusi, "indicatiile" venite din partea lui Ion Iliescu, prin consilierul Vasile Ionel, cit si din partea lui Siviu Brucan, direct si personal, infierind cu aceeasi minie, de asta data nu proletara, ci democratica, dictatura comunista pe care o slujise el insusi si pe fostii sai sefi, Manescu, Bobu, Dinca, Postelnicu si Iulian Vlad. N-am fost socat sa citesc, intre confesiunile fostului sef al Securitatii, ca Adrian Nitoiu, aflind ca are de infruntat o boala necrutatoare, pentru care trebuia sa se opereze in strainatate, la Hamburg, l-a cautat pe Iulian Vlad si l-a chemat la el acasa, chiar inainte de a pleca la aeroport. I-a cerut iertare pentru inscenarea judiciara pe care spunea ca a prezidat-o, din dispozitiile lui Iliescu si Brucan si i-a facut cadou stiloul cu care semnase sentinta. Tot inainte de acest deznodamint tragic pentru Adrian Nitoiu, care avea sa moara in timpul operatiei, judecatorul a fost intervievat de jurnalistul Octavian Andronic. Mai mult decit ceea ce a relatat Iulian Vlad, m-a socat ceea ce a spus Nitoiu insusi in acest interviu, cind stia deja ca moartea ii da tircoale: "Eu am fost anchetat si judecat in anul 1959, cind specifica regimului totalitar era represiunea si cind nu se punea problema unei atitudini corecte fata de cel pe care il anchetezi. Octavian Andronic: Toata aceasta experienta de viata, ultima, fundamentala, de Delta si de Balta Brailei au cintarit in modul in care ati apreciat vinovatiile celor care i-ati judecat dupa 1990? Adrian Nitoiu: Aceasta amara experienta a contribuit nu numai in modul in care am judecat, am participat la judecarea unor procese incepind cu anul 1990 si in prezent, ci si dupa ce mi-am reluat, intre anii 1970 -1977, activitatea de judecator. In sensul ca, cunoscind ce inseamna o zi de detentie, am fost foarte atent cu pedepsele pe care le-am dat si am cautat sa le cintaresc incit ele, intotdeauna, sa constituie o riposta a societatii, un tratament adecvat si coroborat perfect cu gradul de vinovatie al respectivului inculpat, nu ca un mijloc de razbunare sau crearea inutila de suferinte fizice sau morale respectivului, incit as putea spune ca mi-a folosit ca judecator aceasta amara experienta". Asa a fost, dar i-a folosit cautind, cu darnicie, sa o impartaseasca cit mai multora dintre cei pe care i-a judecat.

Sursa : www.mediafax.ro