06 iul 2021 - Avocaţi

Renate Weber este din nou Avocat al Poporului

Renate Weber isi reia functia de Avocat al Poporului, dupa ce Monitorul Oficial a publicat, marti la pranz, motivarea Curtii Constitutionale prin care revocarea sa de catre Parlament s-a decis in mod neconstitutional.

Publicarea deciziei Curtii Constitutionale produce, din acest moment, efecte juridice.

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a publicat, luni, motivarea in cazul Avocatului Poporului, dupa ce, saptamana trecuta, magistratii au decis ca revocarea lui Renate Weber a fost neconstitutionala.

,,E o decizie foarte clara a CCR in ceea ce priveste pasii urmatori, in sensul in care Curtea spune: devreme ce hotararea Parlamentului este neconstitutionala, ea nu produce efecte juridice.

Si asta inseamna ca de indata ce intreaga decizie, cu motivarea extinsa, va fi publicata in Monitorul Oficial, din acel moment eu imi duc mandatul pana la capat.", a declarat Renate Weber la Aleph News, ca reactie la decizia CCR.

Dupa demiterea sa, institutia nu a mai avut conducere timp de doua saptamani, intrucat nu a fost numit un interimar.

,,In ceea ce priveste ordonantele de urgenta, vom analiza ce anume a fost dat in aceasta perioada.

Ori de cate ori drepturi si libertati sunt afectate, mandatul Avocatului Poporului aproape ca impune sa sesiseze CCR pentru ca Avocatul Poporului este un garant al drepturilor si libertatilor fundamentale.", a mai spus Weber.

De ce nu a fost constitutionala revocarea

In , CCR a retinut ca legea care reglementeaza revocarea, ca modalitate de incetare a unui mandat, trebuie sa stabileasca cu certitudine cazurile in care intervine aceasta sanctiune, mentionand expres ipotezele obiective, determinate sau determinabile, care pot declansa procedura de revocare (de exemplu, incidenta raspunderii penale sau a raspunderii disciplinare).

De asemenea, legea trebuie sa prevada procedura in cadrul careia se analizeaza cererea de revocare si dupa a carei parcurgere organul competent poate dispune revocarea. Aceasta trebuie sa prevada titularul dreptului de a cere revocarea, organul competent sa cerceteze faptele imputate si vinovatia persoanei a carei revocare se cere sau garantiile exercitarii dreptului la apararea a acesteia (incunostintarea persoanei a carei revocare se cere, audierea sa publica inainte de revocare, posibilitatea de a propune probe in apararea sa, termenele procedurale etc.). Nu in ultimul rand, legea trebuie sa reglementeze dreptul la recurs in fata unei instante independente si impartiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta masura revocarii, in conditiile art.21 din Constitutie referitor la liberul acces la justitie.

Fundamentand hotararea de revocare pe o interpretare a normei legale care excedeaza continutului sau, ,,Parlamentul a actionat cu incalcarea dispozitiilor art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 si, implicit, a prevederilor art.1 alin.(5) din Constitutie, care consacra principiul legalitatii si al suprematiei Legii fundamentale. Curtea retine ca Parlamentul nu poate avea un drept discretionar cu privire la aplicarea sanctiunii revocarii, el insusi trebuind sa respecte exigentele legale si constitutionale in exercitarea propriilor competente", potrivit motivarii CCR.

Asatfel, Curtea observa caracterul ,,foarte vag al motivului de revocare", care nu este precizat riguros, astfel incat sa acopere numai abaterile grave savarsite de Avocatul Poporului, faptul ca legea nu prevede dreptul la aparare al Avocatului Poporului, in cadrul unei proceduri transparente, care sa asigure o audiere publica a acestuia, si ca nu exista o procedura de contestare a hotararii de revocare in fata Curtii Constitutionale de catre insasi persoana revocata, toate aceste elemente constituind, separat si impreuna, vicii de neconstitutionalitate ale hotararii Parlamentului supuse controlului instantei constitutionale.

Sursa : www.mediafax.ro